Actualitate

Cinci sute de locuri de muncă la bursa pentru absolvenţi. Tinerii vor una, companiile caută alta

(FOTO) Peste 500 de locuri de muncă au avut la dispoziţie absolvenţii promoţiei 2016, de şcoli profesionale, licee sau universităţi, printre companiile mari care au venit cu oferte numărându-se din nou Leoni, Comelf sau Kaufland care caută angajaţi pentru ambele magazine din Bistriţa.

Cel mai greu s-au descurcat la bursă tinerii care nu au ştiut exact ce vor. O tânără din Ilva Mică, calificată în meseria de ospătar, ne-a spus că a găsit de lucru, dar nu îi convine salariul prea mic şi nici faptul că trebuie să facă naveta. „Nu se merită, rămâi cu foarte puţini bani dacă scazi naveta, mâncarea. Nu mă gândesc să îmi deschid o afacere”. Un alt tânăr a mărturisit că vrea să fie lucrător comercial sau croitor. „Eu nu am terminat liceul şi sper să îmi găsesc de lucru. La intrarea într-un loc de muncă nu poţi avea pretenţii până ce nu vezi dacă te şi descurci. În timp poţi emite pretenţii. Mie mi-ar conveni şi un salariu minim pe economie pentru început”. Absolvenţii liceelor teoretice profil filologie au avut cele mai mari dificultăţi fiindcă nu ştiu să facă nimic concret.

ajofm-bursa-3 bursa-2 bursa-4 bursa-5

În schimb, Sandu Valerian Macedon (17 ani), a terminat  Colegiul Tehnic „Grigore Moisil” din Bistriţa şi s-a calificat în meseria de mecanic auto. Are deja oferte din mai multe părţi, a făcut practică la reprezentanţe auto şi aşteaptă doar să împlinească vârsta maturităţii ca să se poată angaja. „Am ales meseria aceasta fiindcă mi-a plăcut de mic, dar şi pentru că ştiam că îmi găsesc de lucru oricând dacă sunt un mecanic bun. Pot chiar să-mi deschid propriul atelier”, a spus tânărul.

Nu la fel de norocoşi au fost tinerii cu diplomă de licenţă. Oana Turcu a absolvit anul acesta Horticultura şi nu găseşte unde să se angajeze. „Am sperat că, într-o ţară care pune accent pe agricultură, e nevoie de specialişti, şi că meseria mea se caută, dar nu e niciun loc de muncă în specialitatea mea. Aş face o fermă dacă aş avea suport financiar, dar nu am, din păcate. M-am înscris la master”, a spus Oana Turcu.

Am întrebat-o pe Oana Rus, care se ocupă de resurse umane la Polimed, o firmă de mase plastice dacă tinerii vor oanasă lucreze: „Cred că ar vrea, numai că şcoala nu îi pregăteşte realist pentru piaţa muncii şi ne lovim de aceeaşi problemă, de neconcordanţa profililelor şcolilor cu ce oferă piaţa muncii. Noi căutăm muncitori necalificaţi pe care îi formăm ca operatori mase plastice. Singura condiţie e să vrea să muncească. Le oferim un loc de muncă stabil, un venit decent, tichete de masă şi posibilităţi de avansare dacă vor şi sunt stabili. Din păcate, fluctuaţia pe piaţa muncii e foarte mare. Sunt oportuniştii care încearcă peste tot. Parte e vina mediului privat care nu are proceduri de integrare şi formare, dar parte şi a şcolilor care îi trimit pe piaţa muncii total nepregătiţi în aşteptările pe care trebuie să le ai de la un loc de muncă. Eu zic că aici trebuie pus mai mare accent, la aşteptări. Tinerii au trăit în puf, părinţii au tendinţa de a-i ţine departe de tot ce înseamnă realitate. Nu se face prea mult voluntariat, nu se face pratică în liceele de profil decât pe hârtie. Nu ştiu câte licee caută firme partenere. Noi am trimis anunţuri încă de la finalul anului şcolar la fiecare liceu tehnologic unde ne-am fi pliat. Nu am primit nici măcar răspunsul că oferta noastră a fost primită, ceae ce mă face să cred că interesul şcolii se termină când absolventul a ieşit de pe uşa ei”.

Mihai Măricuţă – coordonator echipă de recrutare Leoni: „Noi mai avem suficiente locuri de muncă. leoniAcum căutăm preponderent operatori cablaje auto, e nevoie de 100 de persoane, dar avem destule poziţii deschise pentru ingineri, pentru electromecanici, câte zeci de locuri de muncă. Avem fluctuaţie de forţă de muncă, e la un nivel rezonabil, ceea ce e bine şi pentru echipă. În acest moment, acoperim mai toate zonele din Bistriţa-Năsăud, mai lucrăm cu angajaţi din judeţele Cluj, Mureş şi Suceava. În momentul acesta sunt mai mult de 80 de rute de pe care colectăm angajaţii, peste 250 de localităţi”.

comelfVlad Oltean – Comelf Bistriţa: „Vrem să angajăm personal tânăr şi calificat pentru că avem contracte pe care trebuie să le onorăm. Ne interesează în mod special ingineri, proiectanţi, dar şi operatori pentru maşinile cu comandă numerică, lucru pe care l-ar putea învăţa foarte uşor studenţii în anul II la UTCN Extensia Bistriţa. Încercăm să remunerăm corespunzător tinerii, avem şi program flexibil de 3-4 ore şi bineînţeles joburi full time în care am reuşit să integrăm tineri care vor să lucreze”.

Nicolae Popescu – broker asigurări: „Caut tineri fiindcă încerc să schimb puţin mentalitatea la firmă. Tinerii au o dorinţă de a învăţa şi să facă faţă la provocări. Cei mai în vârstă nu prea agreează schimbările. Domeniul asigurărilor e în mişcare şi cu provocări. Aţi văzut ce s-a întâmplat şi în Bistriţa dacă oamenii nu au avut asigurări. Sunt probleme să le asiguri cazare dacă rămân fără case. Una gent de asigurări poate câştiga cât vrea dacă munceşte. Nu e normat. Dacă munceşte şi face zilnic 10-15 asigurări
poate câştiga un venit decent. Dacă merge din uşă în uşă şi munceşte poate câştiga cât vrea”.

Otilia Râpan – director AJOFM Bistriţa-Năsăud: „Avem circa 500 de locuri de muncă vacante pentru această bursă şi 318 absolvenţi înregistraţi, însă tinerii au pretenţii mari în zilele noastre. Îşi otilia-rapandoresc salarii ca în Occident, alte condiţii. Eu m-aş bucura să îşi găsească locuri de muncă în ţară, dar nu ştiu dacă vor reuşi. Eu i-am rugat să treacă pe la fiecare stand, să intre în contact direct cu angajatorul. Din păcate, pregătirea multora lasă de dorit. Mulţi au absolvit facultăţi private”.

40 de firme din Bistriţa au anunţat AJOFM că vor să angajeze absolvenţi. La bursa locurilor de muncă de joi s-au căutat în special muncitori pentru industria contructoare de maşini şi a maselor plastice, lucrători comerciali, bucătari, şoferi, dar şi tâmplari sau zidari. Companiile sunt dispuse să angajeze nu mai puţin de 370 de absolvenţi care cunosc o meserie, dar şi necalificaţi. Licenţiaţii pot aplica pentru posturi de manager, designer web, director vânzări, economist, inginer sau referent relaţii externe.  În total sunt 29 de locuri de muncă vacante pentru ei, ceea ce reprezintă mai puţin de 10% din totalul celor existente.

Concluziile Bursei, transmise de AJOFM: ”Număr agenţi economici participanţi la bursă = 40; Număr locuri de muncă oferite = 481; Număr de absolvenţi de învăţământ participanţi la bursă = 224; Număr de absolvenţi de învăţământ selectaţi în vederea încadrării în muncă = 77; La aceasta bursă au participat şi 50 de elevi din clasele terminale de liceu provenind de la Liceul Tehnologic de Servicii Bistriţa şi Colegiul Tehnic “Grigore Moisil” Bistriţa şi membrii Consiliului Consultativ ai AJOFM”.

bursa-6 bursa-7 bursa-8 bursa-9

12 comentarii

  • Cum suna asta
    „Cred că ar vrea, numai că şcoala nu îi pregăteşte realist pentru piaţa muncii şi ne lovim de aceeaşi problemă, de neconcordanţa profililelor şcolilor cu ce oferă piaţa muncii.
    NOI CĂUTĂM MUNCITORI NECALIFICAŢI pe care îi formăm ca operatori mase plastice. Singura condiţie e să vrea să muncească. Le oferim un loc de muncă stabil, un venit decent, tichete de masă şi posibilităţi de avansare dacă vor şi sunt stabili.”

    De ce naiba mai vorbiti de scoala… cand voua va trebuie numai sclavi! E valabil si la Leoni si inca cateva.

    • se cauta de fapt fraieri care sa fie legati de glie ca iobagii la 1900.
      nici tinerii nu au mentalitatea muncii formata ca in vest dar nici patronii nu au decenta necesara atunci cand vor sa plateasca salarii minime pentru o calitate a muncii ca-n occident.
      majoritatea habar nu au ce inseamna managementul afacerii, se merge pe ideea de a prinde fraierul care sa lucreze cat de mult si cat de bine si fara bani daca se poate, asa de proba vreo 6 luni, ca dupa aia mai vedem noi.

  • Din pacate foarte multi gandesc ca si tanara care a spus că a găsit de lucru, dar nu îi convine salariul prea mic şi nici faptul că trebuie să facă naveta. „Nu se merită, rămâi cu foarte puţini bani dacă scazi naveta, mâncarea.

    Si atunci care e solutia? Sa stea acasa la parintii inca 20 de ani si sa astepte majorarea salariului minim? Salariile sunt cum sunt (reflecta productivitatea muncii din Romania) si au crescut cu 17% in ultimul an.
    Citeam undeva ca tinerii isi doresc majorarea salariului minim la 500 euro. Nu e posibil. Asta ar inseamna ca Dacia, Leoni, IKEA, Nokia, Iproeb, Comelf, Rombat, Teraplast etc isi vor muta productia in tari in care forta de munca e mai ieftina ca in Romania.

    • vorbesti ca tonomatu de guran ala
      kaufland Dacia, Leoni, IKEA, Nokia, Iproeb, Comelf, Rombat, Teraplast ar putea da salari de 1000 euro maine daca nu ar avea ce face

    • Haideti se punem problema altfel. Daca avem de nevoie un salar mai mare si locuri de munca care sint pe masura, ele trebuie create daca nu exista. Momentan inca Romania are imagina de lumea a treia la investitori pe cind cu putin efort se poate vedea ca aici sa fabrica produse de calitate care cei de aici nu pot cumpara. Vina este si imagina tari. Nu poti cere preturi mai mari daca zici de unde livrezi. Si daca nu obtii preturile in regula, nu ai nici de unde sa platesti salari mai mare. Recent am angajat doua persoane care imi au zis ca au lucrat 16 ani intro firma unde aveau net jumatate de cit la mine. Nu puteam sa inteleg si cum au supravetuit. Dar inteleg foarte bine, ca daca nu ne schimbam imagina de uzina ieftina, tot asa va fi. Brandul Romaniei este unul prost administrat si singurul atribut este „ieftin”. Asa ca am ajuns se ascund pe paginele mele cit se poarte de adinc de unde vin produsele ca sa pot obtine preturi normale. Au fost mai multe sanse ratate in privinta asta. Una era, ca fabrica Dacia sa se vinde la VW sau Toyota nu la Renault. Acum Dacia este perceput ca si cel mai cunoscut ambasador comercial a Romaniei…fiind ieftin si de slaba calitate fata de restul competitiilor. (Masinile Dacia se afla in Europa la coada de lista de fiabilitate)

    • Inca ceva. Nu se poate ca tot numai muncitori sa plateasca, trebuie in principiu si ridicat impozite pe profit si bani folositi pentru educatie profesionala. Iar aici este un domeniu foarte mare unde sistemul de impozite si contabilitate sint foarte stufoase si trebuie sa devine mai transparente, lafel de transparent cum ar trebui sa devina folosirea baniilor din partea admintsratiei care pana acum nu mi se pare foarte transparent.

  • Statele vechi si puternice si cu traditie ale Europei (cu capitala la „Berlin”) au hotarit dupa ce au anexat romania in UE, respectivele: enumerare in mare:
    1. luam toate resursele naturale de la saraci de romani (ape, gaz, padure, pamint agricol)-au folosit mita unor persoane responsabile de acest lucru din RO.
    2. distrugem tot ce inseamna productie autohtona in industrie si agricultura si cumparam orice ramine pe 2 lei 2 centi… nu mai avem concurenta , romani vor lucra pe plantatiile vestice care sunt multinationalele.. vor cumpara toate :gunoaiele” de la noi din supermarketuri gen Kaufland, Lidl, Penny (culmea toate germane)
    3. toata forta tanara romana a devenit o masa de slugi in vest ( e valabil si pt doctori)…
    4. distrugem invatamintul si spiritul patriotic al tinerilor… devin inadaptati si intradevar nu stiu nici o meserie…
    5. distrugem biserica in special Ortodoxia, inoculam „civilizatia masonica si iluminati” din vest… familia pare o notiune hilara si expirata….
    6. Romania trebuie sa devina dusmana cu tarile vecine…

    mai sunt multe dar astea in special.

    Dumnezeu sa ajute romanii.

  • Sunt 100% de acord cu filozofii care afirma ca daca iti place meseria pe care o practici, conteaza mai putin cati bani primesti.
    Daca iti place ceea ce faci, o faci si pe gratis, o faci pentru ca e pasiunea ta, e hobbyul tau, e viata ta.
    Eu am realizat destul de tarziu lucrul acesta. La 41 de ani si dupa ce am plecat din tara.

  • Cata ipocrizie.
    Lipsesc din articol informatii esentiale.
    Prezentati la concret fisa postului si salariu pentru cateva locuri de munca sa vedem daca problema tine de lene/comoditate sau nu se poate trai decent din salariu oferit.
    Lasati texetele de genu: salariu este negociabil si confidential….

    P.S. Nu ma refer la autorul articolului ci la cei care au organizat evenimentul si la firmele participante!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS