Actualitate Recomandări

Ziua Drapelului Național, sărbătorită la Bistrița

(FOTO) De Ziua Drapelului Național, în Piața Centrală din Bistrița, la statuia poetului Andrei Mureșanu, a avut loc un ceremonial militar-religios la care au participat prefectul Ovidiu Frenț, primarul Ovidiu Crețu, vicepreședintele CJ Alexandru Pugna, comandantul Brigăzii 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan”, col. Iulian Berdilă, viceprimarul Cristian Niculae, consilierii municipali Sorin Hangan, Filip Moisil, Florin Chereji, șefi de instituții.

1 ziua drapelului national 2016 2 ziua drapelului national 2016 3 ziua drapelului national 2016 4 ziua drapelului national 2016


Drapelul Național, coborât cu o zi înainte de pe catarg în cadrul unui ceremonial la care au participat oficialități și cavaleri invitați la Serbările Bistriței Medievale, a fost sfințit dimineața la Biserica Protopopiatului Ortodox Bistrița și adus, în procesiune, până în Piața Centrală, unde s-a desfășurat ceremonia publică de înălţare a Drapelului Naţional.

1 coborare drapel 16 2 coborare drapel 16 3 coborare drapel 16 4 coborare drapel 16

Ceremonia a cuprins acordarea onorului militar, salutul Drapelului de Luptă, primirea Drapelului Naţional al României și înălţarea acestuia pe catarg, defilarea gărzii de onoare. Protopopul Bistriței, Alexandru Vidican, a binecuvântat Tricolorul, sărutat apoi, pe rând, de oficialități.

5 ziua drapelului national 2016 6 ziua drapelului national 2016 7 ziua drapelului national 2016 8 ziua drapelului national 2016

”Ziua Drapelului Național reprezintă un însemn și o recunoștință deosebită pentru cei care au purtat bătălii pe câmpul de luptă. Drapelul ne reamintește de trecutul glorios în lupta pentru libertate și independență, precum și de datoria fiecăruia dintre noi de a ne servi patria. Se cuvine să aducem un omagiu purtătorilor drapelului, care s-au luptat pentru a-l apăra cu prețul vieții lor. Tricolorul nu este doar un decor oficial, steagul capătă suflet când este purtat de militari, dar și atunci când simpli cetățeni înțeleg să-l așeze la casa lor, la loc de cinste. Drapelul ne umple de bucurie și ne sprijină în suferință. Una dintre cele mai frumoase descrieri în versuri a Tricolorului a făcut-o Ciprian Porumescu, cel care a compus și muzica fostului Imn al României: ”Trei culori cunosc pe lume/Ce le țin de-un sânt odor/Sunt culori de-un vechi renume/Suveniri de-un brav popor”. La mulți ani tricolorului românesc!”, a spus vicepreședintele CJ Alexandru Pugna în alocțiunea sa.

”Simțim nevoia, parcă și mai mult în aceste zile triste pentru Uniunea Europeană, de unitate și identitate națională. Ziua Drapelului ne oferă prilejul să ne întrebăm care sunt valorile care ne unesc și, mai ales, care e drumul pe care vrem să mergem și împreună cu cine dorim să-l parcurgem”, a menționat pe Facebook prefectul Ovidiu Frenț.

9 ziua drapelului national 2016 10 ziua drapelului national 2016 11 ziua drapelului national 2016 12 ziua drapelului national 2016

Ziua Drapelului Naţional a fost proclamată prin Legea nr. 96/1998 şi se sărbătoreşte în fiecare an la data de 26 iunie. A fost instituită pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluţionar a decretat că tricolorul – roşu, galben şi albastru – va fi steagul naţional al tuturor românilor. Cele trei culori împărţite în mod egal reprezintă principiul egalităţii, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea, iar cifra trei este numărul perfect. În afară de România, mai există alte trei ţări europene cu steagul tripartit în mod egal şi vertical: Franţa, Italia şi Belgia.

AICI PUTEȚI VEDEA ȘI MAI MULTE FOTOGRAFII!

13 ziua drapelului national 2016 14 ziua drapelului national 2016 15 ziua drapelului national 2016 16 ziua drapelului national 2016

1 comentariu

  • Sau adunat niste ortodocsi la statuia unui preot greco catolic! Da „domnilor”, Andrei Muresanu, cel care a scris Desteapta-te romane a fost preot greco catolic! N-ati stiu??!! Vedeti, multe lucruri bune au facut preotii si episcopii greco catolici pentru aceasta tara, iar voi, niste „domni” cu cravata si costum nu sunteti in stare nici sa spuneti adevarul si nici sa invitati un preot greco catolic la aceasta ceremonie. Aveati obligatia morala, dar in romania nu se poate vorbii de morala!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS