Actualitate

Cel mai trist moment din viaţa lui Ioan Oltean: Nu mai vreau să trăiesc acest coşmar (FOTO-VIDEO)

Deputatul Ioan Oltean, fostul copreşedinte al filialei Bistriţa-Năsăud, le-a spus celor peste 250 de liberali care s-au strâns la Palatul Culturii, la lucrările Consiliului de Coordonare Judeţean al formaţiunii, de ce a simţit nevoia să se întoarcă activ în politică.

„Aş vrea să fiu şi eu o părticică din schimbarea care începe prin noi înşine. Eu am participat la multe întâlniri în această sală (a Centrului Cultural Municipal -n.r.) şi toate s-au finalizat cu scoruri de peste 30% ale partidului pe care îl conduceam la vremea respectivă. Sper din suflet ca şi această întâlnire a PNL să aibă aceeaşi finalitate, un scor al PNL care să fie de 37 sau 38%. E un optimism exagerat, deşi eu sunt adeptul optimismului ponderat, dar în momente de acest fel trebuie să fim mai optimişti tocmai pentru a ne implica mai mult în această bătălie electorală”, a spus Ioan Oltean.

Deputatul a mărturisit că a avut emoţii legate de prezenţa membrilor PNL la Consiliul Judeţean, neştiind dacă vor participa toţi cei peste 300 de invitaţi.

„Prezenţa dumneavoastră în sală este un semn că PNL nu a muritu numai un pic s-a odihnitu, un semn că realizăm cu toţii că starea de pasivitate şi de nemplicare, de simplu spectator ca membru PNL nu ne aduce niciun folos. Am trăit o experienţă tristă la alegerile locale din iunie anul acesta, iar această experienţă s-a datorat tocmai faptului că mulţi membri ai PNL nu au avut un rol activ. Poate au fost prea încrezători în forţele proprii şi prea mult au crezut că numele PNL este suficient pentru ca oamenii să te voteze. Iată că nu a fost aşa. Numele şi istoria acestui partid nu sunt suficiente dacă nu ne implicăm şi nu o facem cunoscută în fiecare casă şi ogradă din acest judeţ. Este primul exerciţiu pe care îl facem adunaţi aici, având în faţă comandanţii, tineri, plini de energie, de vorbe frumos aranjate. Greul abia de acum începe. Distanţa de la vorbe până la fapte e ca de la Pământ la Soare. Nu e imposibil de acoperit dacă toţi cei prezenţi azi aici, cei peste 300 de membri, cei care sunt acasă vor fi motivaţi să fie conştienţi de importanţa acestui act electoral din decembrie 2016. Poate că e cazul ca, după un sfert de veac de altfel de politică în România să se producă o schimbare adevărată”, a spus Ioan Oltean.

Fostul preşedinte al organizaţiei PDL şi apoi copreşedinte al PNL a mărturisit că, de 25 de ani, înaintea alegerilor, în România se spun „aproape aceleaşi lucruri”, fiecare partid criticându-l pe celălalt, însă abordarea acestea nu este corectă fiindcă atât vechiul PNL, cât şi fostul PDL au participat la guvernarea României şi au putut face schimbările aşteptate de oameni.

„Pentru ce nu ne place să audă electoratul noi nu am avut niciodată nicio vină, alţii fiind vinovaţii. (…) Într-un fel sau altul, PNL, dar aici am vedere şi PDL, am fost participanţi direcţi la actele de guvernare din 1990 încoace. E de vină Iliescu, Adrian Năstase, Ponta, dar oare noi, de-a lungul timpului, am făcut ce a trebuit? Noi nu am greşit? Am făcut ce am promis în campania electorală? Evident că nu! A venit momentul în care trebuie să recunoaştem şi neajunsurile şi păcatele noastre care, vă spun cu maximă responsabilitate, nu sunt la fel de mari ca ale altora. Trebuie să înţelegem că poporul acesta are dreptul la o viaţă mai bună decât cea de până acum, că românii au dreptul să muncească şi să câştige în ţara lor. (…) E cazul să ne oprim cu minciunile, cu dezinformările, cu proiectele care nu pot deveni realitate pe parcursul unui mandat, să ne uităm în ochii oamenilor să le vedem lipsa de speranţă, povara de pe umeri, iar guvernanţii să încerce să o ia şi să le dea speranţă”, a adăugat el.

Ioan Oltean a mai spus că „dinozaurii politici au dispărut”, iar actuala conducere a PNL Bistriţa-Năsăud e formată din oameni „tineri, voinici, care nu au cunoscut multe din neajunsurile fostelor guvernări”.

„Sunt oameni care nu pot fi suspectaţi că fac parte din grupuri de interese, oameni care cred în puterea lor şi în dorinţa lor de a face ceva în această ţară. Eu personal regret amarnic că nu am reuşit, de-a lungul timpului, în guvernarea în care am participat, în opoziţia în care am fost să asist la acţiuni guvernamentale care să aibă drept rezultat o îmbunătăţire evidentă a vieţii de zi cu zi a oamenilor. E un regret pe care îl voi avea tot timpul şi îmi exprim astăzi speranţa şi convingerea că stă în puterea noastră să facem acest lucru. PNL are cea mai puternică şi tânără echipă din ţară, dispune de cea mai mare rezervă de cadre politice de bună credinţă. Are cel mai bun program de guvernare şi cele mai bune intenţii. Ca să se transforme în realitate aceste lucruri e nevoie ca PNL să ajungă la guvernare şi e nevoie ca noi să muncim pentru asta. (…) Românii încă mai pot fi convinşi că speranţa nu a murit în această ţară. Haideţi să ne mobilizăm!”, a spus deputatul.

Ioan Oltean s-a referit şi la rezultatele alegerilor locale din iunie.

„Am trăit în vară cel mai trist moment din viaţa mea când am văzut rezultatul pe care PNL l-a obţinut la alegerile locale. A fost un coşmar pentru mine, eu care nu am fost decât un învingător în judeţul acesta. Sunt aici pentru că nu vreau ca în decembrie să mai trăiesc acest coşmar. Nu cred că acest judeţ poate să mai fie batjocorit. Nu cred că oamenii acestui judeţ merită o asemenea batjocură. Haideţi la muncă! Aici e activul PNL. Eu nu am existat ca lider politic fără cei din sală, fără cei din judeţ. Aş vrea ca toţi să înţeleagă dacă vor să fie oameni politici, dacă vor să fie lideri, că oricât de deştepţi, de frumoşi, de manechini, de blonde ar fi, fără dumneavoastră şi fără cei din judeţ nu vor reuşi niciodată să se impună ca lideri politici. De modul în care vor şti să adauge cărămidă peste cărămidă peste ce e în sală va depinde viitorul lor politic şi viitorul acestei ţări. Eu îmi exprim toată încrederea în această echipă şi i-am susţinut fără rezervă. Îi voi susţine în continuare”, a spus Oltean.

Deputatul şi-a încheiat discursul făcând un apel la toţi liderii PNL, în special parlamentari, cerându-le să înţeleagă că „fără unitate nimic nu e posibil în politică”.

„Aş vrea să închidem azi, aici, orice fel de nemulţumiri, de orgoliu personal şi să încercăm să fim un tot unitar în fruntea căruia se află cei de pe scenă, iar noi în spatele lor. Dumnezeu ne ajută dacă ne ajutăm. Altfel să nu trăm doar cu speranţa Celui de Sus pentru că niciodată nu a pus în traista nimănui mai mult decât merită. Doamne ajută!”, a conchis Oltean.

AICI PUTEȚI VEDEA MAI MULTE FOTOGRAFII DE LA CCJ AL PNL BN

ioan-oltean-4 ioan-oltean-5 ioan-oltean-3 ioan-oltean-2

41 comentarii

  • Nu se lasă….pe ăsta nu îl scoate din politică nici trupele speciale de intervenție U.S.L.A….e doctorul care dă lecții în continuare….asta după ce dă cu subsemnatul în vreo 5 dosare….e patronul politicii bistrițene….să nu fie 3,7 în loc de 37 % pentru că îți asociezi imaginea ta urmărită penal cu imaginea curată a liberalismului….un teatru ieftin ce se joacă de 20 de ani…esti bolnav de putere….

    • „Prietene”:-) 🙂 🙂 buna ocupatie ai…tu centrezi, tu dai cu capu,tu te arunci pe burta, tu dai like, tu dai dislike, tu dai 1,2,3 …commenturi 🙂 🙂 te ajut sa ajungi la 1000?Ma gandesc ca ai obosit 🙂 🙂 Clara treaba…si uite asa vedem si noi ce fel de oameni aduc o multime de injurii la adresa unor persoane…Nu am mai ras asa bine de foarte multa vreme…Multumesccc 🙂 🙂 🙂

  • broasca o scos-o???
    ba da asta nu se lasa mo, asta moare in POLITICA numa bani are in cap
    o rusine a BISTRITEI si a judetului BN
    las ca il prin io in piata iar……..o sa aiba parte de niste suprize neplacute
    PDLIST

    • La cum vorbesti si scri, sincer nu stiu cine e rusinea Bistritei…el sau tu…se vede ca esti analfabet si fara scoala…unde nu e cap, vai de picioare…de aceea merge tara asa, pentru ca sunt multi ca si tine..Esti plin de rautate si prostie..Mie sincer mi-e mila de tine, esti un om cu sufletul plin de ura e un om trist si frustrat..(si acum poti sa aduci injurii la adresa mea pt ce ti-am scris, doar se vede ca atat poti)START…

    • Vad ca dai lectii duduie pe aici, dar ai ezitari si tu cu gramatica: tresari ca nu stii cand sa pui un i si cand doi la terminatia verbului. Asa ca lectiile pentru altii tine-le pentru tine aparatoare al lui Oltenas.

  • ”Prin noi înșine” este crezul liberal ce a mobilizat o națiune, ce astăzi este sărăcită de politicieni ce au trădato și vor să ne schimbe precum comuniști, ce mereu creau omul nou, cu ”schimbarea începe prin noi înșine”.

  • D-l Oltean, la lansarea candidatilor PNL in iunie: „Doamna ministru şi distinsul coleg de la Mureş se întrebau cum a reuşit aici, în inima Ardealului, PSD să facă o oază atât de evidentă. Dacă nu ştiaţi, nu v-au spus colegii dumneavoastră, vă spun eu: pentru că dumneavoastră, liberalii, i-aţi ajutat în 2012. Trebuie să fim obiectivi şi să recunoaştem greşelile politice pe care le-am făcut de-a lungul timpului. Nu a greşi e păcatul cel mai mare, ci a nu recunoaşte şi a nu face nimic să îndrepţi greşeala. Iar aceşti liberali, împreună cu noi, avem obligaţia să reparăm această greşeală şi să eliminăm guvernarea PSD din judeţul Bistriţa-Năsăud. Stă în puterea noastră, vă spune un om care nu a pierdut niciodată alegerile în faţa unui singur partid politic”.

    D-l Olteanu, acum „„Aş vrea să închidem azi, aici, orice fel de nemulţumiri, de orgoliu personal şi să încercăm să fim un tot unitar în fruntea căruia se află cei de pe scenă, iar noi în spatele lor. Dumnezeu ne ajută dacă ne ajutăm. „

    • După ce i-a rezolvat pe liberali si i-a scos afara din propriul partid, sau ma rog din conducerea lui acum face apel la unitate. Ca Turc nu se pune. El e tot marca PDL inregistrata, tunut in functie tot cu perfuzii de la Oltean si Radu Moldovan, deci din gasca mare. O mizerie mai mare n-am vazut. sa va fie rusine!

  • Prezența domnului Oltean dovedește odată în plus că demisia lui domnului Blaga este formală. Păpușarii șefi sunt la butoane și dacă pe ecranele tv lipsesc. Integritate, demnitate, sacrificiu pentru binele partidului, sunt doar niște marote servite publicului naiv.

  • Dupa multi ani in care a votat PNL, ma gandesc serios, sa ma reorientez (sigur nu PSD).
    Nu pot vota Oltean, nu pot sa votez un PNL capturat.
    E trist. O alta dezamagire.
    In locul unor lideri stilati, PNL ne livreaza Marfa subtire !

    • Simpatizantule, nu te supăra, Vasile Marc este marfă groasă. De fapt întreg PNL-ul bistrițean a devenit un fel de marfar gros, fără locomotivă.

  • Ioan Oltean este singurul lider pe care il are partidul. Este apreciat si respectat de colegi , dovada si aplauzele lungi pe care le primeste de fiecare data. In ciuda rautaciosilor si invidiosilor , Ioan Oltean este un OM puternic si un politician de valoare . Daca el se va implica alaturi de colegi asa cum o facea alta data , PNL are sanse sa aiba un scor bun . Daca nu … Adio PNL BN .

    • Foarte bine punctat si foarte adevarat..Dar din pacate ne confruntam zilnic cu oameni frustrati si care nu au altceva de facut in afara de faptul sa aduca injurii la adresa unor persoane si sa isi dea „like -uri „singuri , cum a facut si asa zisu „domn”de mai sus(comentariul lui are 685 de like-uri date de el)…ce ii drept , trebuie „apreciat”ca a muncit ceva…plus ca da mai multe”dislike-uri „la commenturile care ii ating orgoliul de „asa zis domn”…Astfel de oameni nu vor sti si nu vor putea( pt ca nu ii duce capul) sa distinga adevarul de minciuna si raul de bine.Ei vor fi mereu indoctrinati de ce scrie presa,de ce se da la Tv si de rautatea si veninul care le mananca sufletul si creierul…Trist…dar adevarat.

    • Singurul „lider” care poate pune piatra pe sarcofagul PNL. E adevarat, la asta se pricepe. Trist. Daca i-ar fi pasat macar de PDL-ul lui, ar fi stat acasa. Era elementara igiena politica.

    • Chiar nu pricep ce valoare are expunerea publica in ochii omului acesta cand nu-i aduce decat dispret, cuvinte jignitoare, o frustrare generala. Degeaba se agata de fantomele trecutului, degeaba merge in mediul controlat cu trepadusi din vechea reduta si da lectii tuturor. Puneti-i o oglinda in fata si aratati-i chipul adevarat.

  • Pîna la urmă cum vă numiti Claudiu, Darius,Basescu,Udrea,Boc,Blaga,Videanu,Berceanu hotarîtivă ca PNL-isti nu sunteți,

    • Stimate”domn”, nu ca as avea vreo obligatie sa va dau dvs explicatii, dar spre deosebire de dvs care va „prezentati „pe aici cu tot felul de „denumiri”, numele meu este chiar Claudiu si sunt un simpatizant al d-lui Oltean si al oamenilor cu coloana vertebrala si cizelati si foarte pornit impotriva necizelatilor si rautaciosilor ca si dvs.

  • Nu votez cu PNL ul ăsta ! De ce??? Pt ca este fost PDL!!! Deci daca mai vreti pensii taiate, spitale închise, salarii taiate si sa mai fiti si dati afara din serviciu, votati cu PNL ul ăsta. Ca apoi vedeti voi pe dracu….

  • Va e frica la toti ca daca se implica Croco in organizare va strica planurile . Si psd-istilor si vechilor pnl-isti. Succes noii echipe si nu va lasati manipulati.

  • Colegiul nu și l-a câștigat, la alegerile parlamentare trecute dar în rest a câștigat tot, din politică… Ăsta e în arest la domiciliul de partid?!? Parcă zicea că se lasă de politică!?!… Mai grav este nu că a avut tupeul să cuvânteze la o asemenea adunare, mai grav este că sala a stat să-l asculte, incluzând aici și cei de pe scenă, mai ales cei de pe scenă…

  • Ioan Oltean inca mai exista……Suces tuturor celor de dreapta din judet.gata cu vitalia gata cu jaful tarii ,,,,toate buinatatile le-au instrainat rusine totala ……uuuuuuuu

  • Fostul PDL a fost foarte puternic in judet , meritul major avandu-l Ioan Oltean . Vechiul PNL a ramas fara nici un primar datorita tradatorilor care l-au insotit pe Tinteanu in ALDE . ALDE este partidul care tradeaza drepta politica din Romania fiind pus in slujba PSD pentru cateva functii in deconcentrate , CJ-uri si prefecturi . Sunt 15 primari acum , toti din fostul PDL , oameni integri care nu au tradat si tin la doctrina liberala . Cei care hulesc fostul PDL-ul sunt nerezonabili , uitati cine sunt loialii liberalismului : fostii primari PDL , in timp ce ailalti 9 pupa in fund PSD-ul . Stiti numai sa criticati , sunteti niste frustrati ofuscati agramati , care nu aveti alta ocupatie decat sa va postati ineptiile pe net .

    • Domnule Marica iti imaginezi ca daca scrii acceptabil gramatical e suficient? Poti sa te incadrezi in categoria agramati si dumneata pentru exprimarea schiopatanda. Daca soarta PNL ului e cu adevarat ingrijoratoare inBN e pentru ca scheletul lui pdlist traieste cu impresia ca lumea se opreste fara Ioan Oltean.

  • Ma intreb: acesti oameni realizeaza faptul ca nu mai reprezinta (dacă au reprezentat vreodata…) valorile liberalismului? O regie a intereselor de grup, fara sustinere din partea electoratului. Rezultatele la alegeri imi vor da (sau nu) dreptate

  • A fi partid liberal în BN și a-l pune pe Vasile Marc pe listă înseamnă fie că ești partid prost și-i pui pe listă pe cei care te reprezintă, fie că ești partid infiltrat.

  • Bai Vali unul , mai stai jos ca sa plictisit pana si electoratul PSD ist de tine , faci si scrii aberatii comuniste , stai jos ! nota 4.

  • Credeam ca cel mai de cosmar moment din viata lui a fost cand l-a saltat DNA si a improscat tot noroiul lui asupra partidului. Mai indrazneste sa tina prelegeri in fata oricui? Parca pnl a terminat cu penalii sau e numai lozinca?!

  • DOMNILOR COMENTATORI, SINGURUL COMENTARIU ADEVARAT SI REAL ESTE CEL AL D-LUI MARICA,RESTUL VA FACETI ILUZII CA NU MAI EXISTA PNL IN JUDET.IN CE PRIVESTE PERSOANA D-LUI OLTEAN DUPA DATA DE LL DECEMBRIE NU V-A MAI INSEMNA NIMIC PENTRU BN SI PENTRU TARA,SARACUL DE EL V-A TREBUI SA-SI CONTINUE STUDIILE LA UNA DIN UNIVERSITATILE<POARTA ALBA SAU JILAVA.PREZENTA SA LA TOATE INTRUNIRILE PNL NU FACE DECIT SA UMBREASCA SI SA MURDAREASCA CU NOROI PE TOTI CEI CA
    RE SE LUPTA IN PREZENT PENTRU ACEST PARTID.DESTUL.

  • Sala nu doar ca l-a ascultat , ci chiar l-a aplaudat . A smuls ropote de aplauze . Asta e dovada clara ca va ramane un lider greu de intrecut. Cu toate relele lui,omul asta a ajutat atat de multa lume, omul asta a facut Bistrita si partidul de aici sa conteze ,omul asta a fost scos nedrept cu false acuze si circ tv .

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS