Ce primă schimbare va face noul director al CN ”Liviu Rebreanu” Bistriţa, prof. Suzana Gălăţan

Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” Bistriţa va avea, începând de luni, o nouă conducere. Prof. Suzana Gălăţan va fi noul director interimar, funcţie în care a fost numită de Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud după ce fostul director, Constantin Rus, nu s-a prezentat la concursul organizat de Ministerul Educaţiei. E prima oară după mulţi ani când o femeie preia frâiele celei mai importante şcoli din judeţ, iar Timp Online a întrebat-o cu ce gânduri.

Ce schimbare veţi face mai întâi la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”? 

În primul rând, am să încerc să valorizez elevii, să îi facem pe elevi să se simtă confortabil în şcoală, să vină cu plăcere, profesorul să fie acolo pentru elevi. Am să încerc să fac în aşa fel încât atitudinea cadrului didactic să determine elevul să vină cu plăcere la şcoală.

Credeţi că e fost una din cauzele pentru care au existat probleme până acum? 

Nu cred că este cauză majoră, dar există o fărâmă de adevăr aici.

Cum au reacţionat colegii dumneavoastră, profesorii, când au aflat că veţi fi director? 

Colegii s-au purtat absolut normal, iar eu mă voi purta absolut normal, la fel cum am făcut-o până acum.

CNLR e o şcoală cu multă personalitate, nu doar juridică, una de top. 

Da, şi noi trebuie să păstrăm acest top şi chiar să îl ridicăm.

Aveţi emoţii legate de mandatul acesta, fie el şi scurt? 

Da, am emoţii pentru că este o funcţie cu multă răspundere. Sunt foarte conştientă de sarcina care mi s-a dat şi voi încerca să o duc cu bine până la finalul interimatului.

Vă gândiţi să înscrieţi ulterior la concurs ca să deveniţi director titular? 

După perioada de interimat, am să văd pot răspunde. Deocamdată nu ştiu ce înseamnă funcţia de director, cred că nu este similară cu cea de inspector şcolar, iar după o perioadă de timp am să ştiu dacă mă pot înscrie, dacă pot duce această funcţie sau nu.

Prof. Suzana Gălăţan va conduce CNLR Bistriţa în echipă cu Dorina Manta şi Violeta Griga, directori adjuncţi.

Cristiana Sabău

Cristiana Sabău

A absolvit Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca, Facultatea de Litere, secţia română-franceză. În 1996 a debutat în mass-media. A colaborat de-a lungul timpului cu mai multe instituţii de presă printre care Ziua, România Liberă, Europa FM, Radio 21,Radio România, Mediafax, NewsIn, Realitatea TV. În 2011, anul în care a fondat publicaţia Timp Online, a primit distincţia "Jurnalistul bunei guvernări", decernat de Asociaţia pentru o Românie Curată pentru investigaţia care a dus la demisia unui ministru din Guvernul României.
Cristiana Sabău

Google Ads

Comentarii

  1. Adrian C.

    Nu sunt de acord cu afirmația că CNLR este cea mai importantă şcoală din judeţ,
    Cele mai importante şcoli sunt cele care se ocupă de educația maselor şi cele care pregătesc copiii cu probleme speciale.
    Pe mină nu mă impresionează de loc premiile câstigate la olimpiade de către unii elevi, de la un anumit colegiu, atâta timp cât un număr foarte mare de elevi nu promovează la bacalaureat.
    Societatea românească are evoie de o masă populară educată. Nivelul general al tuturor elevilor trebuie să crească, nu al olimpicilor.

    (2)
    • stadt_bistritz

      ioane si tu papa..vorbiti cu unu’ care n-are patrie
      stai acolo tinere si dezvolta-ti cunostintele!
      priceputu’ naibii ..cum le stie el pe toate
      alegeri, olimpici, educatie ..etc

      (-1)
    • Adrian Florin Chereji

      Domnule Adrian C. nu pot fi de acord cu dvs. în ceea ce privește poziția CNLR în cadrul sistemului de educație de la noi din județ. Este școala de top a județului și este foarte bine pentru elevii din județ că există. Nu înseamnă că la alte școli din județ nu se obțin rezultate foarte bune și competiția corectă nu poate fi decât benefică pentru elevii județului.
      Să știți că pe mine mă impresionează rezultatele obținute de olimpicii din CNLR și din celelalte școli din județ! Înseamnă că avem mulți elevi și profesori care muncesc, care au aptitudini, care au dragoste și pasiune pentru un anumit domeniu. Nu ei sunt de vină că sunt alții mulți care nu sunt în stare să promoveze examenul de bacalaureat.
      Într-adevăr, toate școlile sunt foarte importante, începând cu școala primară, continuând cu gimnaziul și apoi cu ciclul liceal. Toți copiii trebuie să aibă acces la o educație de calitate.
      Statul și comunitățile locale trebuie să asigure toate condițiile pentru un învățământ de calitate. Educația trebuie să fie prioritatea națională nr.1!
      Când se constată că aproape jumătate din tinerii de 15 ani sunt analfabeți funcțional înseamnă că este o mare problemă în primele două cicluri de învățământ și trebuie luate urgent măsuri corective. Cred că exigența față de elevi este mult scăzută dacă s-a ajuns la această situație.

      (31)
    • Adrian C.

      @stadt_bistritz
      Eu nu am numai o patrie – am două!
      Nu văd lucrurile doar dintr-un punct de vedere- le văd din două unghiuri.
      Cred că este un lucru pozitiv si un avantaj foarte mare.
      Atitudinea ta de „lasă că stim noi mai bine, nu avem nevoie de sfaturile tale, este una păguboasă. Nu invătăm niciodată nimic, dacă ne imprietenim doar cu oameni care ne seamănă, care gândesc ca si noi si care au aceeasi opinie ca si noi.

      (5)
    • stadt_bistritz

      @Adrian C
      drag ti-e ridicolul omule ..nu am spus ca n-avem nevoie
      de sfaturi fi-ti-ar de folos interpretarile!
      am spus si o repet .. din pozitia in care te afli
      sfaturile tale suna a lectii de viata..
      pastreaza-le pt calificari/baraj la fuga dupa 2 iepuri
      (mentinem dezvoltate aptitudini lingvistice si umor
      specifice doar românilor)

      (-16)
    • Adrian C.

      @stadt_bistriz
      Comentezi întruna, dar comentariile tale nu au legătură cu subiectul.
      Ce naiba nu îti place? Am spus cumva aberații?
      Am zis că Inspectoratul Judetean ar trebui să dea o mai mare atentie elevilor slabi şi mediocri. Ei reprezintă marea majoritate a elevilor şi această categorie are cea mai mare nevoie de ajutor.
      Nu am voie să spun asta, pentru că nu locuiesc in România sau cum?

      (10)
    • stadt_bistritz

      te rog reciteste ce ai scris mai sus
      iti fac un rezumat:
      (1) nu esti de acord cu realitatea..cnlr este cel mai important liceu din judet..o arata rezultatele, profesorii, conducerea, olimpicii, fosti si viitori elevi sau profesori!
      (2)cele mai importante scoli sunt pentru tine cele care se ocupa de
      educatia maselor .. pff..aici ai lacune mari .. educatia inseamna colaborarea stransa intre scoala (ca institutie) si parinte!

      restu’s chestiile tale personale si nu intereseaza pe nimeni,
      cel putin pe mine nu.

      (-2)
    • Adrian C.

      @stadt _bistritz
      CNLR e important pentru olimpici, pentru profesorii lor, pentru Inspectoratul Scolar Judetean si pentru universitățile internationale care îi vor recruta pe elevi.
      E ca si cum ai spune că Gloria Bistrita e cel mai important club de fotbal din județ. Important pentru cine? Pentru jucătorii profesionişti care au activat acolo? Pentru antrenori? Pentru Presedintele de club?
      Pentru mulți tineri care joacă fotbal de plăcere, si pentru sătenii care nu au activități de petrecere a timpului liber in satul lor, poate că e mai important Progresul Tăure.
      Pentru ei este important să facă antrenament când vor ei, şi să bea o bere după meci.
      Ce e important pentru unii, nu este important pentru alții.

      (3)
    • Ioan Gura de Plumb

      @ Adriane iar ai dat-o in bara!
      Scolile adevarate pentru tine sunt cele care pregatesc pentru viata persoanele cu probleme .
      Sa inteleg ca daca se fac cat mai multe scoli din astea…pentru persoanele cu probleme ..atunci pentru tine inseamna ca suntem pe drumul bun.
      Si pentru tine e mai bine sa pregatim pana la un anumit nivel…nu avem nevoie si de olimpici…
      pe scurt…parerea mea…. AI O PROBLEMA DIN COPILARIE CA NU AI FOST OLIMPIC!!!!!

      (10)
    • Adrian C.

      @Ioan Gură de Plumb
      Nu am nici o problemă cu faptul că nu am fost olimpic, şi nici nu imi doresc să fi fost. Nu cred că merită să muncesti 5 ore in plus pe zi, după ce ai petrecut 6 ore la şcoală, şi să iti distrugi copilăria, pentru o ambiție personală a părinților. Lucrul acesta este văzut foarte rău in Danemarca. Unii părinți (mai ales imigranți) isi fortează copiii să se antreneze multe ore pe zi, la tenis sau golf şi lumea îi bârfeşte. Până si antrenorii vorbesc cu părinții şi îi roagă să o lase mai moale cu antrenamentele, pentru că toată plăcerea de a practica sportul respectiv dispare, dacă scopul părintelui este ca fiul lui să devină campion la tenis sau golf.
      Hai să iti spun de ce nu mă interesează olimpicii.
      Am fost antrenor de fotbal la o grupă de copii. Aveam 37 de copii cu care făceam antrenament. I-am ales pe cei mai buni 7 copii si am participat cu ei in campionatul de fotbal al danemarcei.
      Am câstigat campionatul, ne-am intors acasă cu medaliile de aur si eu credeam că cei din conducerea clubului vor fi incântați. Credeam că ne vor astepta cu „covorul roşu”, că o să fiu desemnat antrenorul anului, că voi fi promovat la echipa de seniori şi că toate ziarele locale vor scrie despre performanța mea.
      Reacția clubului – să o las mai moale cu campionii naționali, pentru că fotbaliştii de excepție părăsesc clubul. Clubul stia foarte bine că cluburile de Liga 1 ne vor „fura” jucătorii. Mi-au spus să mă ocup de ceilalți 30 de jucători (care nu au participat la campionatele naționale) pentru că ăia sunt viitorul clubului. Nu cei 7.
      Au avut dreptate. Cei 7 jucători de excepție au părăsit clubul la scurt timp după ce au devenit campioni naționali.

      (6)
    • cetățean

      Corect. Au elevi buni dar sa nu uitam și faptul că la Liviu se iau ore în particular la greu. Începând din clasele mici. Doar un procent mic de elevi sunt chiar atât de buni cum își fac reclamă. Restul fara ore ar fi la nivelul altor licee. De ce unele cadre didactice nu își duc copiii la Liviu? Pt ca nu rezista cu orele în particular. Dar Cum reclama e sufletul comerțului așa e și cu reclama de cel mai bun liceu.

      (6)
    • Ioan gura de plumb

      @cetatene
      daca tu ai fi un elev de la liviu/sau chiar de la sportivi si ai vrea sa faci sport…adica fotbal….ce ai face?
      ai juca fotbal doar in timpul oreleor de sport cand se studiaza fotbalul?
      esti ipocrit!!!

      (1)
    • coco

      Ioane, gura de plumb,
      nu cred ca era vorba de sport de performanta, ci de ore particulare ca sa iei note mari la scoala. Dar, ca sa nu te consider si eu ipocrit, ia spune-ne: se iau ore de la profesorii care predau la clasă (în CNLR??). Ce zici??

      (1)
    • Adrian C.

      @ioan rus
      Tu mă faci pe mine nesimțit, dar limbajul pe care îl foloseşti tu, e de om cu bun simț?

      (3)
  2. Mircea Seleusan-Batranu

    Sunt foarte bucuros că Suzana conduce CNLR. Am lucrat la ISJBN împreună timp de aproape 3 ani. Este foarte bine pregătită profesional. Este un coleg și un prieten de nădejde. Sunt sigur că va aduce un suflu nou în această școală de elită. FELICITĂRI SUZI!!!

    (5)
  3. Maria

    O echipa ce va răsturna misoginismul promovat cu ardoare.
    Mult succes,iar pentru invidiosi ,este cea mai buna scoala.Dar…stiti cum se spune”vulpea când nu ajunge la struguri zice ca sunt acri”

    (1)
    • Adrian C.

      @Maria
      Cea mai bună scoală pentru ce?
      Ca să îi distrugi copilăria fiului tău?
      Să il pui să facă teme 5 ore pe zi, să ia meditații, să dea teste, să facă teme in weekend, să fie stresat, să stea cu creionul in mână in vacanța de vară şi să rezolve probleme din cartea de culegeri in timp ce ceilalți copii TRĂIESC ! Aia nu e viață, e sclavagism.
      Scoala cu cel mai ridicat nicel pofesional, nu iseamnă neapărat şi că este si cea mai bună alegere pentru linistea sufletească a copilului. S-ar putea să fie dăunătoare.

      (5)
  4. coco

    Aaa, la Liviu Rebreanu sunt profesori a căror atitudine face ca elevii să nu vină cu plăcere la şcoală?? N-aş fi crezut:)))). Oricum, bravo, Suzana Gălăţan că recunoşti acest lucru!!

    (48)
    • electricianul

      Si reciproca e valabila, la CNLR sunt destui elevi care nu au ce cauta acolo. Au intrat acolo doar pentru ca agentii de paza nu au fost atenti.

      (20)
    • bistritean

      Da! Deja o gandire si o atitudinea de inspector, profesorii trebuie pusi la punct pt ca elevii nu vin cu drag la scoala.

      (15)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.