Actualitate

Ce planuri are CJ cu Cinema Dacia. Moldovan: ”Va fi o zonă atractivă”. Cum se va împărţi profitul

În viitorul centru cultural multifuncţional de la Cinema Dacia, care şi-ar putea schimba denumirea în urma unui concurs de idei, vor apărea zone de servicii, o cafenea şi o terasă la intrare. În paralel cu lucrările la sălile A şi C va fi modernizată şi sala B, din economiile de la bugetul Consiliului Judeţean, care vrea să înfiinţeze şi un ansamblu profesionist de dansuri. (FOTO)

Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, a prezentat starea actuală a spaţiilor din cadrul Cinematografului Dacia, care va fi reabilitat într-un an şi va deveni centru cultural multifuncţional, şi viziunea de modernizare a acestuia.

1 cinema dacia 20 iun 2 cinema dacia 20 iun 3 radu moldovan cinema dacia 20 iun 4 radu moldovan cinema dacia

Costul lucrărilor. Parteneriat cu RADEF ”România Film” în achiziţia de filme

”Acum avem o companie care a câştigat la licitaţie lucrările pentru prima parte a proiectului, sălile A şi C plus şarpantă şi exterior, dar şi un anumit acces, mai exact Imobil Dan. Estimarea proiectantului a fost undeva la 2,5 milioane lei, în urma licitaţiei contractul este la 1,43 milioane. Au fost zece companii care au participat la licitaţie. În zilele următoare va fi dat ordinul de începere a lucrărilor, care vor dura 12 luni. Va trebui sincronizăm lucrările, i-am rugat pe cei de la Imobil Dan să înceapă cu şarpanta pentru că plouă în foarte multe locuri, să putem securiza clădirea şi să amenajăm partea exterioară. Toată investiţia o face CJ, vom avea un parteneriat cu RADEF, care ne va furniza filme, făcând licitaţii la nivel naţional ei pot obţine cu totul alte preţuri decât le putem obţine noi. Va fi un protocol pe zona aceasta de servicii, noi vom administra şi gestiona tot complexul cultural multifuncţional. Înţelegerea mea cu directorul RADEF a fost că în urma eliminării costurilor pe zona de film, 60% din profit va rămâne la CJ şi 40% se va duce la RADEF. Sunt acte adiţionale care vor fi făcute ulterior. Încercăm să ne mişcăm repede, respectând legile şi procedurile, anul viitor pe vremea astea vrem să inaugurăm”

Sala A

”În urma consultărilor cu specialiştii, am înţeles că scena din sala A trebuie să aibă minim 9 metri, deci o să se extindă atât cât ne permite legea construcţiilor, cu 4 metri în spate. Sala A se va transforma într-o sală multifuncţională pentru diferite evenimente culturală. De aceea trebuie mărită scena, să aibă acces şi orchestra, să se poată face montajul unei piese de teatru”

Sala C

”E dezastru acum, plouă peste tot. Sala va fi adusă la nivel orizontal, acum e cu diferenţă de nivel pentru filme. Urmează să fie făcută o sală de repetiţii pentru Ansamblul Profesionist ”Dor Românesc” şi pentru viitorul ansamblul de dansatori. Avem prevăzut în proiect încă de la început şi sper să obţinem aprobare pentru posturi, ne dorim ca pe lângă Ansamblul Profesionist ”Dor Românesc” să avem şi un ansamblu profesionist de dansuri al judeţului Bistriţa-Năsăud şi pentru asta trebuie create condiţii. Vom face demersurile necesare după ce vom avea spaţiile”

5 cinema dacia 20 iun 6 radu moldovan cinema dacia 20 iun 7 cinema dacia 20 iun 8 cinema dacia 20 iun

Sala B

”Am preluat recent sala, am contactat RADEF, sunt doar două companii în România specializate pe proiectare săli de cinema. Vom scoate la achiziţie publică un studiu de fezabilitate şi pe urmă la licitaţie lucrările de construcţie pentru Sala B şi holul. Banii pentru a putea scoate la licitaţie lucrările vor fi prevăzuţi la rectificarea bugetară. Avem economie de un milion, am avut bugetate 2,5 milioane şi contractul e pe 1,4 milioane. Vrem să bugetăm partea a doua a lucrării”

Intrările şi spaţiile din hol

”Vedeţi în ce hal arată lucrurile acum, se vor face modificări. Se va face o intrare şi din lateral cu acces la sală, va fi sală multifuncţională pentru reuniuni, expoziţii şi alte tipuri de activităţi. Se vor face grupuri sanitare moderne, acum e prăpăd. Vor fi echipamente de ultimă generaţie. Spaţiile din hol sunt destul de generoase şi aş vrea să le transformăm într-o zonă de servicii publice, gen ceea ce regăsesc cetăţenii în Mall: popcorn, sucuri, cu care oamenii intră în sală, aşa cum se face peste tot. Aceste spaţii vor fi scoase la licitaţie pentru cei autorizaţi să ofere servicii, după ce le amenajăm. Va fi aici şi un spaţiu administrativ, în zona de la stâlpi vor fi casele de bilete, cafenea, terasă. La intrare va fi şi un panou de afişaj electronic, unde vor fi anunţate filmele, spectacolele. Va fi o zonă atractivă, atât ca poziţie cât şi ca afluenţă de public. Vor fi destui interesaţi să vină să închirieze aceste spaţii”

Denumirea viitorului complex

”Va fi centru cultural multifuncţional, rămânem la această denumire, iar pentru partea de săli de cinema, eventual vom face un concurs de idei, să vedem ce variante primim de la cetăţeni. Vom încerca să stimulăm spiritul civic al populaţiei, care să-şi exprime poziţia”

9 cinema dacia 20 iun 10 radu moldovan cinema dacia 20 iun 11 radu moldovan cinema dacia 20 iun 12 cinema dacia 20 iun

2 comentarii

  • noooo profitul la vedere e praf in ochi nooooo
    aranjamentele care nus la vedere aduc euroii in jeburile lor care detin puterea nooo

  • La Bistrita lipseste un cinematograf modern, dar cu toate astea se insista pe transformarea salii mari de la “Dacia” in sala de spectacole, desi aceasta nu are scena si nici posibilitate de extindere. In schimb, la Bistrita a existat sala festiva de la Casa Tineretului, cu scena pentru spectacole, prevazuta cu turnul scenei si spatii laterale pentru culise, pe care au transformat-o in sala de curs pentru o sectie a UBB, cu toate ca acea extensie universitara pute fi gazduita in cladirea de pe str. Ursului (in spatele blocului turn din Decebal) care dispunea de spatii special construite inainte de 1989 pentru o sectie de subingineri a Politehnicii din Cluj. Revenind la cinematograf, este adevarat ca sala B de la cinema Dacia, e prevazuta sa ramana cu destinatia de cinema, numai ca de modernizarea ei ar trebui facuta odata cu renovarea intregului ansamblu. In legatura cu denumirea partii de cinema, aceasta ar putea sa poarte numele regretatului actor de teatru si film „Ion Fiscuteanu” nascut pe meleagurile judetului Bistrita-Nasaud.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS