Cât de buni suntem de Crăciun

Pentru că rimează foarte bine cuvântul „Crăciun” cu „bun”, lumea a reînceput goana după acest atribut care dă bine în dreptul numelui oricui. Rafturile magazinelor sunt golite de dulciuri puse apoi în pachete, în cutii, în plase şi cărate la tot felul de oameni sărmani, în special copii, de care, în timpul anului, prea puţini îşi aduc aminte că există.

Acum, în schimb, la tot felul de centre de asistenţă socială se stă la rând pentru descărcat pachete, majoritatea cu lucruri inutile donate de binevoitori, dar care nu-i cunosc cu adevărat pe potenţialţii beneficiari. Nu le ştiu nevoile şi nici nu îşi încarcă memoria cu aşa ceva, doar de-asta plătesc statului taxe şi impozite, să aibă grijă de ei. Donaţiile nu sunt practic pentru amărâţii respectivi, ci pentru ca donatorii să se simtă bine în sinea lor fiindcă au demonstrat lumii întregi că sunt buni, mai buni ca restul. Gata, pot aştepta sărbătorile liniştiţi!

Aş putea lua la rând fiecare categorie de produs donat, de la inutilul brad de Crăciun de care ne putem lipsi fiindcă, oricum, nu are nicio legătură cu mesajul creştin al Naşterii Domnului, până la tonele de alimente aşa-zis neperisabile care – ce să vezi? – nu pot fi mâncate într-o singură zi şi nici într-o lună, aşa că expiră şi ele. Cui credeţi că-i pasă? Binevoitorii „îşi fac datoria creştinească”. Le descarcă la uşile sărmanilor şi pleacă mulţumiţi. Ce dacă în 7 ianuarie amărâţii le vor arunca pentru că s-au împuţit? De Crăciun, oamenii au fost mai buni. Şi-au liniştit conştiinţa.

Dulciurile, la ele mă voi referi fiindcă sunt în continuare extrem de uimită de ce lumea informată din jurul meu nu a aflat încă despre un adevărul dureros: zahărul e otravă, creează acelaşi tip de dependenţă ca şi alcoolul şi tutunul!  Să le duci unor amărâţi, în special copii, plase de otravă mi se pare aproape criminal, nicidecum un act de caritate.

Uitaţi-vă în jurul dumneavoastră şi veţi vedea nenumăraţi copii obezi, viitori pacienţi ai spitalelor şi dependenţi de insulină şi meditaţi măcar o secundă dacă merită să-i împingeţi şi dumneavoastră pe această uşă. Veţi spune că amărâţii nu mănâncă ciocolată şi bomboane în fiecare zi, precum copilul dumneavoastră. Slavă Domnului! Organismul lor va fi mult mai rezistent, un lucru extraordinar pentru o persoană care trebuie să lupte mai mult în viaţă ca să aibă un rost.

Generaţia mea, a oamenilor trecuţi de 40 de ani, a avut marea şansă să trăiască într-o epocă în care cozonac se mânca doar de Paşti şi de Crăciun. Îngheţată se găsea doar vara, ciocolată doar din cele mici, cu rom, iar prăjitura cu care mamele noastre ne îndulceau copilăria – cel mult la sfârşit de săptămână – era checul. Poate ar fi făcut şi ele alte specialităţi, dar unt nu se găsea, margarina era toată apă, zahăr primeam la porţie. De Crăciun, când mergeam la colindat, oamenii ne dădeau mere şi doar la serbarea pomului de iarnă primeam câte două portocale din care mâncam câte o săptămână să nu se termine.

Desigur veţi spune că au fost vremuri odioase. În mare parte sunt de acord, însă, în ce priveştea alimentaţia noastră de copii, au fost excelente. Fructele de sezon ne astâmpărau pofta de dulce, televizoanele nu ne ţineau paralizaţi în faţa lor cu orele, Moş Nicolae şi Moş Crăciun ne aduceau cărţi şi diverse jocuri care ne obligau să ne punem mintea la contribuţie, de la „Nu te supăra, frate”, până la „Animale din continente”. Eram şi noi amărâţi, însă fiind toţi în aceeaşi situaţie, nici măcar nu ne-am dat seama. Am crezut că aceasta este normalitatea. Am muncit să ne croim un drum în viaţă pentru că am crezut mereu că ne va fi mai bine. Nu am stat să aşteptăm ajutorul nimănui.

Astăzi însă, cei pe care  îi considerăm amărâţi în raport cu noi îşi revendică tot mai des „dreptul” de a primi. Le intră în cap faptul că, de Crăciun, li se cuvin plasele pline cu dulciuri, tonele de ulei, zahăr şi făină, conservele, hainele. Din experienţă proprie vă pot spune că mulţi, oricât de amărâţi sunt, tot le aruncă. Degeaba m-am dus cu porbagajul plin la o familie de felul acesta, când să ies din casa lor cineva m-a întrebat: „Dar bani nu ne dai?”. Vedeţi? Aici e pericolul! Nevoile acestor oameni vor fi nesfârşit aceleaşi câtă vreme condiţia lor nu se schimbă. Câtă vreme nu merg la şcoală, nu încep să deprindă obişnuinţa de a face un efort pentru fiecare câştig cât de mic, va trebui să fim tot mai buni de fiecare Crăciun şi tot nu va fi de ajuns. Nu îi vom scoate din sărăcie, nu le vom schimba viaţa cu plasele şi cutiile noastre. Le vom crea doar aceeaşi veşnică iluzie că nu trebuie să facă nimic decât să aştepte: în fiecare an, de Paşti şi de Crăciun, nişte oameni buni îşi vor aduce aminte de ei şi le vor umple cămările.

Le ducem acestor oameni nişte peşti pescuiţi de noi pe care nici măcar nu ştiu să-i gătească, aşa că adesea îi aruncă. Dacă i-am învăţa să pescuiască, şi-ar face singuri viaţa mai bună, nu doar două zile din an, ar învăţa să preţuiască fiecare lucru câştigat cu trudă, ar afla că nu ni se cuvine nimic, trebuie să luptăm pentru orice. Cum putem face asta? Prin programe pe termen lung pe care să le susţinem constant. Dacă tot ne intitulăm creştini, să readucem la viaţă zeciuiala. Să dăm fiecare 10% din câştigurile noastre în mod constant, iar banii respectivi să fie gestionaţi de oameni responsabili care să facă schimbări profunde în societate cu bătaie lungă şi cu efecte vizibile în timp. Până nu vom face lucrul acesta, suntem doar nişte amărâţi, noi înşine, care caută să se simtă bine plătind un preţ mic: o plasă cu haine, mâncare şi dulciuri de Crăciun pentru care primim drept recompensă un cuvânt: „bun”.

Cristiana Sabău

Cristiana Sabău

A absolvit Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca, Facultatea de Litere, secţia română-franceză. În 1996 a debutat în mass-media. A colaborat de-a lungul timpului cu mai multe instituţii de presă printre care Ziua, România Liberă, Europa FM, Radio 21,Radio România, Mediafax, NewsIn, Realitatea TV. În 2011, anul în care a fondat publicaţia Timp Online, a primit distincţia "Jurnalistul bunei guvernări", decernat de Asociaţia pentru o Românie Curată pentru investigaţia care a dus la demisia unui ministru din Guvernul României.
Cristiana Sabău

Google Ads

Comentarii

  1. raul adrian

    Corect .foarte corect. Asta fac si eu de ceva timp.ajut oamenii sa invete cum sa ,,prinda pesti,, . Si asta e o realizare mare. Nu am vrut sa spun,nu spun ce fac si unde fac…..(am expux intr-un comentariu anterior), dar fac. Asa trebuie sa faca oamenii….aste e drumul bun.aici trebuie lucrat cel mai mult. Cred …..ca intr-o zi va fi bine.nu stiu care si cind….dar va fi bine.nu se poate altfel.nu are cum.

    (0)
  2. Nea. Ion

    Eu cred iarăși că adevărul e la mijloc.Sigur ideal ar fi cum ati spus d-voastră,dar cum perfectiunea și idealul mai ales in România nu există,cel puțin,,de crăciun să fi mai bun „Cel mai bine e să mergi totuși personal,să te interesez de nevoile reale ale celui pe care vrei sa-l ajuti.Povestea cu undita este valabilă pentru cei sănătoși,pe un bolnav,un bătrân neputincios geaba îl duci la pescuit.Zeciuiala este inventată de preoti,iar ce fac unii cu ea am văzut zilele trecute in cazul acelei femei bolnave de cancer,la unii e mai valabilă zicala: ,,In Romania fie pâinea cât de rea…tot ti-o fură cineva ”
    PĂREREA MEA!

    (1)
  3. panica

    Daca vrei sa ajuti poti sa o faci oricand. Daca vrei sa o faci de sarbatori, treaba ta. Totusi, daca o firma are angajati platiti cu cat mai putin si angajati cu minim pe economie, cel mai bun ajutor ar fi pt cei care tot anul ti_au suportat aerele de ” manager”. Nu trebuie sa le dai o portocala unor sarmani necunoscuti pe care sa_i pui apoi pe facebook, da_le ceva sarmanilor care muncesc pt tine( daca tot vorbim de pescuit). Craciun fericit!

    (7)
    • copiezi?

      corect!!!!!!!!!!!!
      aproapele
      nu trebuie cautat
      departe
      tot asa poti sa ai niste rude de sange
      de care
      nu ai mai auzit
      si cauti
      pixeli
      cu o portocala

      (0)
  4. vasile

    Guvernul, autoritățile locale au pârghii. La ce le folosesc? Aflăm după ani și ani de la DNA. Noi însă ne întrbăm ca proștii unde sunt banii…

    (0)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.