Actualitate

Cât câştigă bistriţenii care muncesc. Cum sunt veniturile lor faţă de media naţională

În judeţul Bistriţa-Năsăud, munceau la sfârşitul lunii iulie a.c. aproape 68.000 de persoane, în timp ce aproape 58.000 sunt pensionate şi 4000 se află în evidenţele AJOFM ca şomeri, arată datele Direcţiei Regionale de Statistică Bistriţa-Năsăud.

Astfel, la sfârşitul lunii iulie a.c., efectivul salariaţilor din judeţ era de 67957 persoane, în creştere cu 272 faţă de luna anterioară şi cu 5306 persoane peste nivelul lunii corespunzătoare a anului anterior. Ponderea salariaţilor judeţului în efectivul de salariaţi la nivel naţional la sfârşitul lunii era de 1,4 %.


Câştigul salarial mediu brut pe judeţ a fost în luna iulie de 2221 lei, cu 17,5% mai mare faţă de luna corespunzătoare a anului trecut şi cu 4,3% peste nivelul lunii precedente. Câştigul salarial mediu net înregistrat la nivelul judeţului a fost de 1609 lei, cu 3,7% mai mare faţă de luna anterioară şi cu 17,8% peste nivelul lunii corespunzătoare din anul precedent. Câştigurile salariale medii lunare brute şi nete pe judeţ s-au situat cu 22,7%, respectiv 22,6% sub nivelul mediu al acestor indicatori la nivel naţional.

Numărul şomerilor aflaţi în evidenţele AJOFM Bistriţa-Năsăud la sfârşitul lunii mai a.c. era de 3905 persoane, în scădere cu 144 persoane faţă de luna anterioară şi cu 603 persoane mai mic faţă de acelaşi moment al anului 2015. Din numărul total al şomerilor 43,8% erau femei. Rata şomajului a fost de 2,9%, cu 0,1 puncte procentuale mai mic decât în luna anterioară şi cu 1,7 puncte procentuale sub rata şomajului la nivel naţional.

În trimestrul II 2016, numărul mediu al pensionarilor de asigurări sociale de stat din judeţ a fost de 57613 persoane, în creştere cu 350 comparativ cu trimestrul II al anului 2015. Faţă de trimestrul anterior numărul pensionarilor a crescut cu 116 persoane. Pensia medie lunară de asigurări sociale de stat a fost în trimestrul II al a.c. de 776 lei, situându-se cu 4,7% peste nivelul trimestrului corespunzător al anului precedent şi cu 0,1% sub nivelul trimestrului anterior. Comparativ cu pensia medie lunară la nivel naţional, pensia medie lunară la nivelul judeţului a fost în trimestrul II 2016 cu 16,6% mai mică.

În luna iulie a.c., în judeţ s-au născut 288 de copii în creştere cu 15 faţă de luna precedentă şi cu 16 mai puţini faţă de luna corespunzătoare a anului anterior şi au murit 254 de oameni cu 12 sub nivelul lunii anterioare şi cu 5 mai puţine faţă de luna iulie a anului precedent.

Un număr de 355 de cupluri s-au căsătorit, cu 169 peste nivelul lunii precedente, şi cu 35 mai multe comparativ cu aceeaşi lună din anul trecut. Au fost şi 12 divorţuri, cu cinci sub nivelul lunii precedente şi cu şapte mai puţine faţă de aceeaşi lună a anului precedent.

foto: arhivă 

6 comentarii

  • Salariul mediu net a fost cu 17,5% mai mare faţă de luna corespunzătoare a anului trecut. Daca tinem cont de faptul ca inflatia in Romania in 2015 a fost in jur de zero, asta inseamna ca bistritenii pot cumpara mai multe produse.
    O cresterile salariala de 17.5% pe an e foarte mare. In alte tari cresterile salariale sunt de ordinul a 1% anual.

    • Nu pot cumpara mai multe produse pentru ca au crescut preturile si tarifele. Usor-usor, pe nesimtite, de la scaderea TVA-ului.

  • „Castigurile salariale medii lunare brute şi nete pe judeţ s-au situat cu 22,7%, respectiv 22,6% sub nivelul mediu al acestor indicatori la nivel national”.
    O fi asa insa costul vietii in in Cluj, Bucuresti, Iasi etc. e mult mai mare ca in Bistrita si per total tot acolo iesi. In Bistrita salariile sunt mai mici ca in marile orase ale tari, dar apartamentele, chiriile etc sunt mai ieftine. Transportul e mai scump in Cluj, parcarile, restaurantele, frizeriile, absolut tot.
    Ceea ce conteaza, e ce poti cumpara cu banii, nu cati bani ai. S-ar putea ca banii bistritenilor sa aiba o valoare reala mai mare ca banii clujenilor.

  • Dar de aia care iau 8mil + bonuri?? Pe aia unde ii incadram? Eu totusi cred ca suntem cu mult peste 30% sub media nationala, nicidecum 22%…media aia e data de firmele pline de sefi si directorasi, unde muncitorii sunt cantitate neglijabila, pe cand ar trebui invers, sa se puna accentul pe ala care e implicat direct in productie, si nu pe aia care plimba niste hartii de colo colo si inrosesc telefoanele pe la servici cu probleme personale…din pacate e plina Bistrita de asemenea exemple..e de ajuns sa mergeti in zona industriala doar si o sa va convingeti.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS