Actualitate Cultură

Casa subacvatică, locuinţa viitorului imaginată de un absolvent al Liceului de Arte ”Corneliu Baba”

În viitor, vom locui în case care vor avea două etaje sub apă, vor fi autonome energetic şi vor utiliza la maxim spaţiul. Sunt tendinţele pe care le intuiesc deja absolvenţii Liceului de Arte Plastice "Corneliu Baba" care au arătat, într-o expoziţie, cum văd ei arhitectura viitorului. (GALERIE FOTO)

Absolvenţii promoţiei 2015 a Liceului de Arte Plastice „Corneliu Baba” Bistriţa şi-au prezentat, joi, într-o expoziţie, lucrările de atestat, respectiv lucrări de ceramică, grafică, pictură, sculptură, arhitectură, dar şi creaţie ambientală de interior şi exterior.

La vernisajul expoziţiei „Atestat Art 2015” au participat directorul şcolii, Macedon Retegan, secretarul municipiului Bistriţa Floare Gaftone, managerul Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud, Alexandru Gavrilaş, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean, Bogdan Ivan, profesorii Marcel Lupşe, Mircea Mocanu, istoricul de artă Vasile Duda, cadre didactice ale şcolii, părinţi, profesori şi prieteni ai viitorilor absolvenţi. Cu toţii i-au felicitat pentru efortul lor – lucrarea de atestat nemaifiind obligatorie – şi i-au îndemnat să nu renunţe niciodată la pasiunea lor pentru frumos, ci, mai degrabă, să o pună în serviciul comunităţii care are nevoie de talentul şi priceperea lor.


Ca şi în anii trecuţi, Secţia de arhitectură şi design din cadrul liceului a ieşit în evidenţă cu machete extrem de interesante. Elevii care au desenat case şi spaţii comerciale, obiecte de mobilier intern şi extern şi chiar le-au dat o formă în miniatură sau unu la unu în cazul mobilierului modular pentru ca publicul să-şi facă o idee legat de cum va arăta arhitectura viitorului.

CLICK PENTRU MAI MULTE FOTOGRAFII

Unul dintre absolvenţi, Iuliu Spermezan, cunoscut publicului bistriţean ca promotor al fitnessului urban, a realizat macheta unei case ecologice subacvatice.

„Am ales secţia de arhitectură şi design fiindcă acest profil mi-a dat ocazia să le combin cele două făcând câte puţin din ambele. Lucrea mea e o casă eco, prietenoasă cu mediul, amplasată în apă, pe malul unui lac. Are două etaje sub apă, panouri solare, e autonomă energetic fiindcă electricitatea vine de la soare. Foarte frumos poţi sta în apă, sunt pereţi de sticlă, poţi să te uiţi la tot ecosistemul fără să-i faci rău. Partea de sub apă îţi dă senzaţia de acvariu. Casa poate fi realizată, nu e doar aşa o închipuire a mea. Am făcut calcule şi e perfect funcţională. Având în vedere tendinţa spre economic şi ecologic, cred că aşa vor arăta casele viitorului. Oamenii vor învăţa să trăiască tot mai mult în armonie cu natura”, a spus Iuliu Spermezan.

Profesorul de design Flaviu Ştir a declarat pentru Timp Online că elementul inovativ din acest an îl reprezintă lFlaviu Stirucrările care sunt din ce în ce mai aproape de stilul contemporan, de arhitectura postmodernă.

„Anul acesta, prin lucrările de atestat, o parte dintre elevi şi-au manifestat intenţiile de a continua mai departe studiile în aceste specializări. Elementul inovativ îl reprezintă lucrările care sunt din ce în ce mai aproape de stilul contemporan, de arhitectura postmodernă, de folosirea calculatorului în prezentarea proiectului, de materiale noi, ecologice. Avem idei inovative, dar şi tehnica de prezentare e din ce în ce mai contemporană. Elevii dau dovadă de creativitate şi se folosesc de mijloacele de exprimare valabile în secolul XXI. Elevii de la arhitectură se apropie de un stil funcţional, inspirat de arhitectura americană care se dezvoltă mai mult pe orizontală, locuinţele sunt foarte practice, au parter plus etaj, garaj, parcări. Spaţiile acestea sunt funcţionale, au acoperişuri plate, actuale în concepţia elevilor. Ne bucurăm de acest aspect2, a spus prof. Ştir.

Potrivit acestuia, propunerile elevilor din generaţia actuală arată că îşi doresc să fim prietenoşi cu natura, dar şi foarte practici. „Dacă am avea construcţii de mari dimensiuni ar fi greu de întreţinut. Noi avem patru anotimpuri, iar elevii au gândit şi la partea aceasta funcţională şi au ales soluţia cea mai bună, adică spaţii exploatate la maxim, foarte plăcute ca forme, cu un concept modern, actual, un concept compatibil cu ce doresc şi clienţii care şi-au rafinat gusturile în ultima perioadă. Le prevăd elevilor din această generaţie un viitor frumos. Unii şi-au exprimat dorinţa de a continua să studieze arhitectura, ingineria, arta textilă sau alte specializări, şcoala noastră oferind o deschidere spre alte zone de interes, iar elevii rămân după acest examen de certificarea competenţelor profesionale cu un bagaj de cunoştinţe folositoare şi în alte domenii, inclusiv în marketing dacă îşi vor înfiinţa o firmă”, a spus Flaviu Ştir.

Cristiana Sabău

casa viitorului 2 casa viitorului 3 casa viitorului 4 casa viitorului 5 expo 1 expo 2 expo 3 expo 4

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS