Actualitate

Caravana Tineretului, iniţiată de UDTM Bistriţa-Năsăud, ajunge anul acesta în şapte localităţi

Uniunea Democrată a Tinerilor Maghiari Bistriţa-Năsăud organizează a III-a ediţie a proiectului Caravana Tineretului, între 27 iulie şi 2 august în Jeica, Rodna Veche, Şintereag, Uriu, Nuşeni, Viţa şi Strugureni. Obiectivul general este promovarea diversităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase.

”Văzând succesul proiectului în anii precedenţi, am decis să continuăm caravana şi anul acesta, având acelaşi scop, de a promova cultura şi tradiţiile maghiare în acele localităţi din judeţul Bistriţa-Năsăud unde accesul la diverse manifestări culturale este aproape nul. Unele dintre localităţi sunt destul de izolate, dar păstrează tradiţii populare autentice. Totodată, aceste localităţi ascund monumente istorice, iar vizitarea şi cunoaşterea acestor perle reprezintă un alt scop al acestui proiect. Dorim ca prin acest eveniment să încurajăm şi să susţinem tinerii în asumarea activă şi responsabilă a rolului de promotori ai schimbărilor pozitive şi durabile la nivelul comunităţii”, a precizat Sipos Timea, preşedintele UDTM BN.

Obiectivul general al caravanei este de a promova diversitatea etnică, lingvistică, culturală şi religioasă, cultivarea bunei cunoaşteri şi înţelegeri între minorităţile naţionale, între majoritate şi minorităţile naţionale, precum şi oferirea unei posibilităţi de schimb de idei şi experienţă între participanţi.


Caravana Tineretului se axează pe două activităţi. Prima dintre ele este organizarea timpului liber util al participanţilor direcţi – activităţi de voluntariat, organizarea de workshopuri pentru copii şi tinerii localnici, socializare cu localnicii. A doua activitate le oferă localnicilor un program pentru toate vârstele, cuprinzând o după-masă de lucru cu tineri şi copii, precum şi o serată culturală susţinută de formaţiile participante la proiect.

udtm teatruProgramul caravanei începe în fiecare localitate la ora 16:00 cu ateliere meşteşugăreşti pentru copii şi tineri cu vârsta minimă de 3 ani, respectiv: învăţarea elementelor de bază pentru împletirea de papură, desen, colorat, înşiruirea mărgelelor, origami, vopsirea pietrelor, quilling, jocuri educative de socializare, pictură pe faţă, magneţi de frigider, învăţarea dansurilor populare. De la ora 18:00 începe programul cultural prin prezentarea unui colaj de piese de teatru de către grupa de teatru Csipet-Csapat cu titlul ”Bun venit în lumea poveştilor”, urmată de spectacolul susţinut de ansamblul folcloric Vadrózsa din Bistriţa. Cei prezenţi vor putea vedea şi dansuri moderne, program oferit de dansatorii Szelfie. Ca şi anul trecut, va fi şi program de stand up comedy. Serata culturală se va încheia cu un bal susţinut de formaţia Selena, care începe la ora 21:00.

”Tinerii membrii care vor susţine programul cultural provin în marea majoritate din mediul urban şi se doreşte ca participanţii să îşi petreacă timpul împreună cu tinerii provenind din localităţiile ţintă, astfel vor avea posibilitatea să se cunoască mai bine, să se împrietenească. Astfel, va creşte gradul de acceptare şi toleranţă faţă de celălalt. La întoarcerea lor în comunităţile din care provin, ei vor povesti şi da mai departe această experienţă, vor contribui la creşterea toleranţei oamenilor faţă de culturi diferite, proiectele având astfel şi un impact social semnificativ”, a menţionat Székely Albert, coordonatorul de proiect.

Sursă text şi foto: UDTM Bistriţa-Năsăud

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS