Actualitate

Educatoarele de la Grădiniţa nr. 6 Bistriţa, în Ungaria la a doua reuniune de proiect Comenius

În perioada 8-11 februarie, cadrele didactice de la Grădiniţa cu program prelungit nr. 6 Bistriţa au participat în Ungaria, la Gyomro, la a doua întâlnire în cadrul proiectului multilateral Comenius “Fairy Garden, The Empire of Health”, în care mai sunt implicate unităţi de învăţământ din Italia şi Turcia.

Grădiniţa nr. 6 a fost reprezentată de Mayla Iulia Vârtic (coordonator proiect), Liana Moldovan (director), Violeta Borzoş, Mathe Renata, Corina Morar, Pasztor Tunde, Aritina Şuşcă şi Mihaela Todoran.

”Toate activităţile desfăşurate pe parcursul celor 4 zile din cadrul întâlnirii s-au derulat conform programului propus de către echipa gazdă. La şcoala din Gyomro, instituţie parteneră în programul multilateral, s-a desfăşurat o serbare a copiilor de la grădiniţă unde toate grupele au prezentat un carnaval, la care au participat deopotrivă copii, educatoare şi părinţi. S-au vizitat oraşele Gyomro şi Budapesta aflând astfel mai multe informaţii din istoria poporului maghiar. La Gradiniţa Bobita, profesorii parteneri în acest proiect au participat la activităţi organizate într-o zi obişnuită, au relaţionat cu copiii şi cu educatoarele având loc un schimb de bune practici între cei implicaţi”, informează echipa de proiect.


Programul a continuat cu o conferinţă, o modalitate eficientă de a promova valorile culturale şi educative din fiecare ţară parteneră şi a oferit oportunitatea unui dialog intercultural. Activitatea a inclus schimburi de materiale, discutii şi ateliere de lucru. Fiecare unitate şcolară implicată a pregătit o prezentare destinată activităţilor derulate în perioada noiembrie 2013 – ianuarie 2014 şi propuneri pentru produsele finale care trebuie realizate. Grădiniţa nr. 6 Bistriţa a prezentat proiectul pentru jocul “Memory”, care cuprinde imagini cu obiecte populare din fiecare ţară parteneră.

Proiectul ”Grădina zânelor, imperiul sănătăţii”, este realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene, în cadrul Programului Sectorial Comenius. La el participă Medical Hight Scool Dortyol Hatay – Turcia, Instituto Progresivo Lanciano – Italia, Bobita Ovoda Gyomro – Ungaria, Şcoala Gimnazială ”Ion Agârbiceanu” din Alba Iulia şi Grădiniţa cu program prelungit nr. 6 Bistriţa.

1 gradinita 6 hun 2 gradinita 6 hun 3 gradinita 6 hun 4 gradinita 6 hun

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui bambilla Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS