Actualitate

Bistriţenii, sătui de incompetenţa autorităţilor locale. Ce reclamă

Exasperaţi până peste cap de faptul că autorităţile locale nu găsesc soluţii pentru rezolvarea problemelor din trafic, bistriţenii au început să scrie reclamaţii cu ton virulent pe site-ul domnuleprimar.ro, dovadă că şi-au pierdut răbdarea.

„Vreau să îmi spuneți când o să putem circula pe străzile orașului în siguranță cu bicicletă. Mă refer la piste pentru biciclişti. Vreau să merg până la Sărată cu bicicleta împreună cu fiul meu, dar nu am cum pentru că nu are 14 ani. Sărata face parte din oraș, Slătiniţa la fel, Ghinda, asemenea. Chiar în oraș este necesar să mergem pe trotuare (care sunt transformate în parcări). Chiar nu se găsesc soluții?”, a scris un bărbat exasperat de faptul că au trecut aproape trei decenii de la Revoluţie şi tot nu s-a făcut nimic în acest sens, actualul primar fiind în funcţie de aproape 10 ani.

„Domnule primar, doresc să aflu cine le dă aviz anumitor firme să execute lucrări care necesită deteriorarea gravă a asfaltului pe stradă Compozitorilor?? Aceasta a fost asfaltată de aproximativ 3 ani și deja e spartă iremediabil și nereparată în foarte multe locuri. Nu există nimeni care controlează și amendează aceste lucruri, suntem chiar în țara lui Papură Vodă? Fiecare își face legea?? Vă rog să luați măsuri măcar în această privință dacă de aproape 10 ani n-ați făcut nimic în privință iluminatului stradal. Dacă tot nu e lumina seara, acum mai sunt și gropi adânci, adevărate pericole”, a scris o altă bistriţeancă folosind un ton acuzator.

La rândul nostru, am fost sesizaţi că nici anul acesta Primăria Bistriţa nu s-a dovedit capabilă să cosească iarba. „Orașul Bistrița, la ora actuală, este orașul îmburienat, neglijat de serviciul spații verzi din Primăria orașului. Gardurile vii netăiate, ierburile printre blocuri crescute ca în junglă. Nu se iese pe teren din birourile coordonate de directorul de la Spații verzi? În fiecare an suntem martorii aceleiași crase neglijențe. Va rog să încercați dvs. să luați atitudinea pe care o considerați în vederea scoaterii din amorțeala și nesimțire a celor care sunt total dezinteresați de aspectul cartierelor din oraș, sub aspectul celor care v-am sesizat mai sus. Licitația aceasta se face abia acum, spre intrarea în vară? După care mai durează ,,punerea în toporâște” și ieșirea efectiv în teren pentru cosit/tuns spații verzi. Pe la Sf.Ilie va fi rezolvat totul, după care iar se așteaptă niște luni pentru a repetă ,,operațiunea”, deoarece iarba creşte, primăria doarme, fie ploaie, fie vânt. De regulă vin numai de 2 ori pe an. Așadar, mai în glumă, mai în serios, pe la un Sf.Ilie și pe la un Sf.Dumitru (când vin să vadă dacă a căzut sau nu brumă).

De ce nu fac licitația pentru îngrijire spații verzi spre sfârșitul iernii, să se știe pe dinainte cine urmează să iasă la treabă prin oraș? Acum se așteaptă să se vadă cine este câștigătorul licitației? Ce edili sunt aceștia? Când, după atâtea ploi, ierburile sunt mari, căzute la pământ, gardurile vii sunt crescute, mai înalte chiar decât directorul de la Spații verzi. Va trebui, așadar, să mai așteptăm, poate urmează și niște contestații”, ne-a semnalat o cititoare revoltată.

17 comentarii

  • Asa ne trebuie .
    Cand a trebuit sa mearga la vot au fost ori la gratare ori la Mall 🙂 .
    Ne-a promis parcari pe locurile fostelor centrale termice , acuma fac tot felul de prostii pe acele amplasamente. Acest primar este atat de obtuz in gandire incat numai ce crede el ca e bine se face in rest nimic.
    Orasul arata jalnic , nu evoluam deloc .

  • Subscriu si eu la doleanta privind construirea pistelor de biciclete. Sunt locuri unde exista spatiu disponibil numai trebuie decat asfaltate aceste piste. Un exemplu in acest sens este strada Drumul Cetatii.

  • Eu reclam sa se duca naibii o seama in alta parte si sa-si caute de lucru. In special cei de la juridic si HURBANISM. Eu reclam pe langa incompetenta de a citi niste acte de proprietate si faptul ca sunt si HOTI si FALSIFICATORI de CARTE FUNCIARA. Eu reclam ca astept eliberarea AUTORIZATIEI platita de 10 ani pentru casa mea construita pe terenul meu , nu pe unul primit gratis ca si falsii revolutionari. HOOOOOOO !!!

  • Eu, de exemplu, posed o bicicletă electrică. După o anumită decizie dată de Consiliul Local, eu nu am voie să circul nici măcar pe pista de bicicliști din Parcul Mare, nici pe Pietonal, deși viteza maximă nu depășește 23-24 km/h (nu necesită permis), pe motiv că e dotat cu motor electric, decât pe stradă. Este normal acest lucru? În legislația rutieră, dacă bine am reținut, scrie că pe pistele de bicicliști avem voie să circulăm, chiar dacă sunt motorizate electric, înclusiv mopede. Dar piste, pauză. Mă trezesc uneori, când mă duc la muncă că sunt claxonată din spate, fiindcă nu am viteză mai mare. Deci?

    • Pistele de biciclete sunt facute pentru biciclisti care circula normal pedaland doar prin forta musculara care circuland toti cu viteze similare, si nu petru oamenii care triseaza folosind biciclete electrice care au viteza mai mare astfel ii incomodeaza pe cei ce pedaleaza normal. Beci cu bicicleta electrica daca vrei sa circuli circula pe strada.

      Apropo bicicleta electrica nu este deloc ecologica: deaorece majoritatea energiei electrica la noi in tara este facuta prin arderea de combustili fosili. Daca adaugand pierderile datorita trasferului, trasportului , stocarii rezulta o cantitate de combustil arsa mult mai mare si prin urmare si o cantitate mult mai mare de CO2 emanata in aer.

    • Domnule Walter, Tehnologia este noua numai la noi, Biciclete electrice exista in demult in ocident, este drep fara mare succes.
      Sunt biciclisti profesionisti celebri care au fost acuzati ca au ascuns astfel de dispozitive in cadrul bicicletei, vezi aici si acuzatile asupra lui Contador.

      Bicicletele electrice sunt mai apropiate de mopede si de motociclete decat de bicicletele normale si deci trebuie tratate ca atare. Nu am nicio frustrare: daca vrei sa mergi mai repede acum exista si motorete electrice, si nici fata de bicicletele electrice nu am vreo frustarare cu conditia sa mergi pe strada si nu pe trotuar sau pe pistele de biciclete.

  • Cei cu biciclete eletrice sunt o specie noua pe cale de ‘aparitie’ sunt cocalri lumii bicicletelor. Sunt similari cocalarilor cu BMW care nu au nici-o regula de circulatie: nu acorda prioritate, nu semnalizeaza, stationeaza in mijlocul strazi, blocheaza alte masini parcate si intrari.

    • Faptul că ați întâlnit și astfel de specimene nu înseamnă că sunt cocalară și să mă băgați în aceeași oală. Eu mi-am expus părerea într-un mod civilizat. Dacă chiar ați vrut să îmi răspundeți la postare, cer același lucru și la obiect.

    • Amalia,
      Cu respect: Nu va cunosc asa ca nu imi pot permite sa ma refer la dumneavoastra sau la postarea dumneavoastra.

  • Primarul Cretu se ocupa de veverite in captivitate, iar in domenul edilitar problemele sunt total neglijate. Referitor la circulatia din oras nici macar ceea ce s-ar putea nu se face. Podul Berariei este gata de la finele anului trecut, iar pana la deschiderea circulatiei pe strada Falezei, va mai curge multa apa pe raul Bistrita. De aceea, o solutie imediata pentru a deschide circulatia peste Podului Berariei spre zona Zavoaie, este necesara si posibila pe strada Malinului care se desprinde din strada Falezei in apropierea podului. Pentru aceasta pe portiunea din strada Falezei care o ia la dreapta dupa traversarea podului ar putea fi amenajata o umplutura de pamant in rampa prin care sa se faca racordarea dintre strada Malinului si Podul Berariei care pe malul stang a fost ridicat la nivelul digului.
    Aceasta solutie simpla ar permite o legatura directa si imediata peste Podului Berariei cu cu strada Zavoaie si prin aceasta legatura se poate asigura accesul pentru locuitorii din stanga raului Bistrita, dar mai ales conexiunea cu drumul comunal DC-8G, care duce catre Sarata , trecand Parcul Industrial Bistrita Sud evitand astfel aglomeratia auto din Viisoara.

    • Fiindca veni vorba de veverita din captivitate, la inceputul lunii mai a fost organizat un protest INEDIT la Bistriţa, sub genericul: „Eliberaţi veveriţa!”. Localnicii care au început demersul pentru eliberarea veveriţei sunt doi consilieri, un ecologist şi un fost senator. Povestea veveriţelor din Bistriţa a avut mai multe episoade. La început, primaria a cumpărat şase veveriţe şi le-au adus în voliera amenajata pe bani publici in parcul municipal. Patru dintre ele au evadat însă, iar una a murit, in prezent ramanand o singura veverita captiva. Primarul Cretu n-a avut nicio reacţie legată de protest , dar nici autoritatile n-au actionat. Intr-o situatie asemanatoare, cand o familie din satul Petriş, comuna Cetate, care ţinea în curte un pui de căprioară pe care l-a găsit în urmă cu un an a fost amendată de jandarmi cu 1000 de lei, animalul fiind predat Asociaţiei Cinegetice „Ursul Brun” pentru a fi eliberat. Pe cand o sanctiune si pentru Cretu, care se ocupa de veverite si nu-si face treaba de primar?

  • In urma cu cateva luni, viceprimarul Cristian Nicolae, se arata nemultumit de problema balariilor care in primavara fiecarui an invadeaza orasul, si promitea solemn ca situatia se va schimba incepand din acest an: „Eu am avut o foarte mare nemulţumire anul trecut că nu reuşeam nicicum să tundem iarba. Anul acesta, am prins bani în bugetul Direcţiei de Servicii Publice să nea dresăm unui operator privat, să facem o achiziţie publică şi să concesionăm acest serviciu pe un termen de patru ani.” Din pacate, iarba creste iar primaria din nou a fost luata pe nepregatite ca in fiecare an.
    Vezi: http://www.timponline.ro/iarba-a-crescut-printre-blocuri-pana-la-barbie-cand-va-fi-cosita/

  • Primaria bistrita ar face bine sa implementeze aplicatia ca si primaria din Cluj-Napoca unde poti reclama sau sesiza problemele din oras. O groapa, un copac cazut, un sant facut si neasfaltat….. avem o cloaca de incompetenti in primaria care isi iau salariul degeaba…. rusine primaria bistrita

  • NU-I INTERESEAZĂ NIMIC fratilor… NICI PE PRIMAR, NICI PE CONSILIERII LUI și nici pe cei din administrație… In cicluri de 4 ani, doar sug banii nostrii… CRETU este la al 3-lea ciclu…

  • eu astept sa se asfalteze strada aia de 300 de m denumita Dimitrie Cantemir acolo unde în fiecare dimineata câteva mii de bistriteni îsi rup suspensiile în denivelarile provocate de gurile de canal care nu sunt la nivel.
    banuiesc ca se va asfalta doar atunci când îsi va rupe gâtul pe acolo taranul ala din vermes când o sa-si viziteze fostii colegi de serviciu.

  • Bulevardul Republicii arată horror din cauza unor cretini care parchează pe trotuar !! Tot pe trotuar au apărut o mulțime de terase de care efectiv nu poți trece, cel mai bun exemplu pe strada Odobescu terasa ocupă aproape tot trotuarul dacă vine cineva cu un cărucior de copil trebuie să treacă pe stradă.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS