Actualitate

Bistriţa-Năsăud are cel mai ridicat procent de populaţie sub 15 ani din regiunea de nord-vest

În regiunea de nord-vest, judeţul Bistriţa-Năsăud are cel mai ridicat procent de populaţie sub 15 ani, (18,3%), în timp ce judeţul Sălaj are procentul cel mai redus de populaţie activă (59,3%), având cel mai mare procent de vârstnici raportat la populaţia judeţului (23,7%). La polul opus se situează judeţul Cluj, unde este procentul cel mai ridicat de populaţie activă (64,7%).


Cel mai mic procent de vârstnici raportat la populaţia judeţului (19,3%) se înregistrează în judeţul Satu-Mare, care are şi cea mai redusă speranţă de viaţă a populaţiei din ţară.

Conform unui document al Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest, în intervalul 2002-2011, la nivel regional, se remarcă creşterea procentuală constantă a vârstnicilor (60 ani şi peste), de la 18,3% la 21,1%, tendinţă care se înregistrează şi la nivelul tuturor judeţelor. Pe medii, tendinţa se menţine atât în mediul rural, cât şi în cel urban. Pe acelaşi interval temporal, se remarcă scăderea procentului de tineri (0-14 ani) de la 18,1% în 2002, la 16,1% în 2011. Tendinţa se înregistrează şi la nivelul judeţelor, pe medii scăderea ponderii tinerilor fiind mai accentuată în mediul rural.

La nivel regional, raportul de dependenţă este de 59,2% şi se situează sub media naţională (61,7%). Distribuţia la nivel judeţean indică un raport maxim în judeţul Sălaj (68,6%), respectiv minim în judeţul Cluj (54,7%). Separat, raportul de dependenţă al tinerilor din regiune este de 25,6%, identic cu media naţională, în timp ce raportul de dependenţă al vârstnicilor este de 33,6%, sub media naţională (36,1%).

Durata medie de viaţă în regiune este sub media naţională, pe tot intervalul analizat. Comparativ, durata medie de viaţă a înregistrat o creştere continuă pe intervalul studiat, în anul 2011 fiind de 73,43 ani, sub media naţională (73,77de ani). Judeţul Cluj are cea mai ridicată durată medie de viaţă (75,24 ani), iar judeţul Satu Mare cea mai mică (71,07 ani). În regiune, durata medie de viaţă este mai ridicată în mediul urban faţă de cel rural. La nivelul anului 2011, diferenţa a fost de 1,49 ani. Se remarcă situaţia inversă în cazul judeţului Maramureş practic pe toată perioada analizată (speranţa de viaţă este mai mare cu 0,3 ani în mediul rural), precum şi ecartul maxim înregistrat în judeţul Sălaj (unde speranţa de viaţă este cu 2,23 ani mai mare în urban). Pe sexe, femeile au o durată de viaţă net superioară, în regiune atingând 77,10 ani, raportat la doar 69,83 ani bărbaţii (date la nivelul anului 2011).

Rata natalităţii la nivel regional a fost de 9,6 născuţi vii la mia de locuitori, peste rata naţională (9,2). Judeţul cu cea mai ridicată natalitate este Bistriţa-Năsăud (10,3), în timp ce judeţul Cluj a înregistrat la nivelul anului 2011 cea mai mică rată a natalităţii din regiune (9,2).

Rata mortalităţii la nivel regional a fost la mijlocul anului 2011 de 11,5 decedaţi la mia de locuitori, sub rata naţională (11,8). Judeţul cu cea mai scăzută rată a mortalităţii este BistriţaNăsăud (10,3), în timp ce judeţul Sălaj a înregistrat la nivelul anului 2011 cea mai ridicată rată a mortalităţii din regiune (12,6).

Rata sporului natural al populaţiei din regiunea Nord-Vest la mijlocul anului 2011 a fost negativ, de -1,9 la mia de locuitori, subliniind depopularea regiunii din motive naturale, fiind însă sub nivelul naţional (-2,6). Toate judeţele urmăresc această tendinţă, cu excepţia judeţului Bistriţa-Năsăud, unde rata sporului natural al populaţiei a fost 0. Sporul natural în mediul rural este negativ la nivel regional şi în toate cele 6 judeţe. n mediul urban situaţia este mai bună, doar în trei judeţe apărând valori negative: judeţele Bihor, Cluj şi Satu Mare.

Pe intervalul studiat 2005-2011, rata mortalităţii infantile marchează o îmbunătăţire, scăzând de la 13,5‰ la 8,7‰, sub media naţională (9,4‰). În toate judeţele se remarcă o scădere uşoară a ratei, însă o reducere spectaculoasă pe intervalul studiat se înregistrează în judeţul Satu Mare, unde mortalitatea infantilă a scăzut la jumătate, rămânând însă la un nivel mai ridicat decât media regională în anul 2011 (10,5 de cedaţi sub 1 an la 1.000 născuţi vii). Cel mai ridicat nivel al mortalităţii infantile se înregistra, în 2011, în Bihor (10,7‰), iar cel mai scăzut în Cluj (5,7‰).

Soldul schimbărilor de domiciliu situează regiunea Nord-Vest între cele 3 regiuni cu migraţie netă pozitivă, numărul celor stabiliţi în regiune în anul 2011 depăşind numărul celor care au părăsit regiunea, cu 1.815 persoane. Migraţie pozitivă se înregistrează şi în judeţele Cluj şi Bihor, dar în toate celelalte judeţe migraţia internă este negativă, mai accentuată în judeţul Sălaj (-542 locuitori). Soldul schimbărilor de domiciliu pe medii relevă tendinţa de stabilire în mediul rural, care se păstrează pe întregul interval analizat 2005-2011.

Foto: arhivă

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS