Actualitate Economie

Bistriţa găzuieşte un important eveniment de business. Ce personalităţi le vor vorbi participanţilor

Dacă vreţi să ştiţi cât de importantă este tehnologia în viaţa noastră, viziunea şi curajul, investiţiile în talente umane, dacă vreţi să înţelegi care sunt avantajele şi dezavantajele globalizării, riscurile corupţiei şi cât de important e capitalul, nu puteţi rata “Summitul de Integritate” care are loc joi, la Bistriţa.

Asociaţia APA, în colaborare cu Facultatea de Management Griffiths şi Transparency International, va organiza, joi, la Hotel Metropolis Bistriţa, “Summitul de Integritate”, un important eveniment de business, organizat în premieră în oraşul nostru.

“Succesul în afaceri depinde de modul în care ştim să gestionăm situaţiile dificile din mediul de afaceri contemporan. Pentru a găsi cele mai bune soluţii la provocările cu care ne confruntăm şi pentru a afla care sunt preocupările oamenilor care conduc afaceri de succes, vă invităm să luaţi parte la Summitul de Integritate, organizat de Asociaţia APA, în colaborare cu Facultatea de Management Griffiths şi Transparency International. Dezvoltarea anteprenorială, din punct de vedere etic şi moral, este tema evenimentului care se va desfăşura joi, 27 noiembrie 2014, în Bistriţa. Ideile esenţiale care stau la baza unui business vor fi prezentate de personalităţi marcante, care au reuşit să dezvolte afaceri oneste şi de succes, la nivel national şi internaţional”, se arată în comunicatul organizatorilor.


Iată temele ce vor fi abordate:

Importanţa tehnologiei: Tehnologia poartă un rol vital în cursivitatea şi buna organizare a oricărei structuri organizaţionale, atât la nivel micro sau macro. Dezvoltarea acestui subiect este vitală pentru fiecare antreprenor/manager/lider având o strânsă legatură cu mecanismele interne pe care cu toţii le folosim astăzi în vederea unei prosperităţi organizaţionale, personale, naţionale.

Importanţa viziunii şi curajului: Cele două mari calităţi ale unui antreprenor de succes care îl diferenţiază de ceilalţi 98% dintre oameni sunt viziunea ş curajul. Capacitatea de a face primul pas, curajul de a urca prima treaptă chiar dacă nu vezi totul de la început reprezintă parte din viziunea unui antreprenor de succes ale cărui rezultate îl validează.

Înţelegerea globalizării: Globalizarea nu mai este de mult un fenomen, ci o realitate. Globalizarea, în condiţiile în care este corect analizată şi interpretată, poate oferi resurse excepţionale încă neexploatate şi te poate transforma într-o figură de succes pe scena internaţională.

Importanţa capitalului: Capitalul este unul dintre puţinele elemente care validează un om de succes în faţa celorlalţi. Întrebările însă rămân: care este planul în care doreşti să investeşti capitalul deţinut şi care este modalitatea prin care doreşti să-i influenţezi pe cei din jur? Capitalul este o resursă esenţială de clasificare a marilor lideri/mentori, însă investirea lui e o calitate pe care puţini dintre ei o deţin.

Atragerea de finanţare şi parteneriate strategice: De ce resurse exceptionale aflate la potenţiali colaboratori/parteneri nu sunt exploatate la maximum? Deoarece strategia ocupă locul primordial în planificarea pe termen lung. Cum să fii un strateg şi nu un oportunis?

Învestiţia în învăţământ şi în talente: Un mare lider se defineşte prin ceea ce a investit în cei de lângă el, deoarece un om om este atât de valoros cât sunt cei din imediata lui apropiere. În cine investeşti zilnic, câţi mentori să ai şi cum să devii tu însuţi unul? Răspunsuri extrem de valoroase.

Dezvoltarea profesională şi personală: Există doar două alternative: ori vei fi cu un pas înaintea celorlalţi, ori vei încerca pentru totdeauna să te menţii pe linia de plutire, acolo unde doar cei organizaţi, profesionişti şi ambitioşi transformă visele în realitate

Structuri organizaţionale: Pentru ca profitabilitatea să fie noul normal în era globalizării, fundamentul şi structurile organizationale trebuie să fie fără reproş stabile. Cum arată corporaţia echilibrată la toate nivelele sale şi care este fundamentul care promite succesul în cel mai mare procent

Riscurile corupţiei: Pentru că pacea interioară este cel mai de preţ element al fiecărui manager, aceasta se câştigă în timp şi se poate nărui într-o secunda. Riscul cel mai mare este ignorarea pericolului, astfel acest subiect va fi abordat într-un mod critic, venind cu soluţii din partea unor oameni de succes al căror trecut îi valideaza.

Iată speakerii de la acest eveniment:

Sorin Popa, preşedinte John Maxwell TEAM România. Din anul 2010, Sorin Popa se implică activ în dezvoltarea leadershipului românesc. În anul 2012 a fost ales să conducă filiala din România a echipei John Maxwell, echipă care este prezentă în peste 90 de ţări în acest moment. Studiind alături de John Maxwell, Paul Martinelli şi Les Brown, el ţine cursuri de dezvoltare personală, organizează grupe de studiu şi adaugă constant valoare celor care vor să crească.

Marian Popa, director Deutsche Bank Global Technology Center România. Fost CEO, manager experimentat şi parte din bordul decizional al Endava Limited în perioada 2004- 2012, în prezent este director al Deutsche Bank Global Technology Center.

Victor Alistar, director executiv Transparency International. Este lector universitar doctor în cadrul SNSPA din anul 2000. Are studii în domeniile Administraţiei Publice şi Dreptului şi un doctorat în Drept şi Ştiinţe Administrative.

John Lenton, fost vicepreşedinte American Express. A ocupat funcţia de vicepreşedinte al American Express timp de 15 ani şi a avut un rol activ la înfiinţarea Facultăţii de Management Griffiths din cadrul Universităţii Emanuel din Oradea. Absolvent al Universităţii Oxford, consultant cu renume internaţional, predă seminarii şi cursuri pe teme precum planificarea strategică, time management şi managerierea eficientă a angajaţilor.

Dacian Palladi, consultant afaceri. Background în domeniul legal, deţine o firmă de consultanţă în afaceri. Domeniile pe care se axează sunt: managementul general al organizaţiilor, managementul schimbării, inovaţiei, marketing şi psihologia consumatorului, dezvoltare personală.

Sebastian Văduva, decan Griffiths School of Management. Antreprenor româno-american cu vastă experienţă în domeniul consultanţei în afaceri, marketingului, vânzărilor şi culturii organizaţionale. Decan al Facultăţii de Management Griffiths din cadrul Universităţii Emanuel din Oradea şi public speaker. Firma Soluţii Avansate pe care a fondat-o în 2002 oferă training şi consultanţă pentru companii în domeniul leadershipului, managementului echipei, marketingului şi vânzărilor. De asemenea, este preşedinte al Şcolii Informale de IT, un program care oferă persoanelor nespecializate certificare în domeniul IT-ului.

Ca să vă înscrieţi, daţi click AICI.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS