Actualitate

Bistriţa găzduieşte din nou faza naţională a OLAV. Ada Milea le-a cântat pasionaţilor de lectură

(VIDEO) Bistriţa găzduieşte din nou faza naţională a Olimpiadei „Lectura ca abilitate de viaţă”, ajunsă anul acesta la ediţia a cincea. La deschiderea festivă, care a avut loc la Sinagoga Bistriţa, au participat prefectul Ovidiu Frenţ, preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Moldovan, Monica Anisie, director în Ministerul Educaţiei Naţionale, inspectorul şcolar general Camelia Tabără, managerul Bibliotecii Judeţene „George Coşbuc”, Ioan Pintea, şi managerul Centrului Judeţean pentru Cultură, Gavril Ţărmure.

Inspectorul de română, Ramona Salak, a reamintit că anul trecut faza naţională a OLAV a avut loc la Cluj-Napoca, iar anul acesta s-a întors „acasă”, această olimpiadă fiind o iniţiativă locală.

Prefectul Ovidiu Frenţ: „Un studiu recent arată faptul că circa 42% dintre elevii din preuniversitar nu reuşesc să înţeleagă ce citesc, deci analfabetismul funcţional. Chiar dacă noi reuşim să-i învăţăm pe copii să înveţe să citească, ei nu înţeleg ce citesc. Nu cred că aceşti copii, plecând apoi în viaţă, pot să-şi completeze cunoştinţele în aşa fel încât să devină adulţi care citesc şi înţeleg totodată ce citesc. Prin această olimpiadă completaţi foarte bine nevoia de dezvoltare a imaginaţiei, de completare de cunoştinţe şi, până la urmă, de cogniţie, de a înţelege ce citim şi, până la urmă de a ne cunoaşte pe noi înşine. Lectura formează şi deprinderea de a ne pune întrebări şi de a ne cunoaşte pe noi înşine. Mă bucur că această olimpiadă are loc la Bistriţa. Vă doresc tuturor succes. Ne-am fi dorit ca din judeţul nostru să fie mai mulţi concurenţi, dar sunt convins că, la ediţiile următoare, vor fi mai mulţi”.

Preşedintele CJ, Radu Moldovan: „E o bucurie pentru noi să fim gazdele acestei olimpiade. Judeţul are locuri minunate pe care ar merita să le vedeţi. Promit că anul viitor eu şi CJ ne vom implica să organizăm pentru participanţii la OLAV măcar o excursie la casele memoriale ale lui Liviu Rebreanu şi George Coşbuc. (…) Eu am un mare semn de întrebare cum de din toate marile colegii din Bistriţa nu e niciun participant doar de la Colegiul Naţional Petru Rareş Beclean. Cred că profesorii noştri de română ar trebui să îşi pună un semn de întrebare. Îi felicit pe cei de la Petru Rareş care au un campus extraordinar. Mă bucur că, deşi sunt într-un orăşel mai mic, de 10.000 de locuitori, se bat de la egal la egal la foarte multe olimpiade şi concursuri naţionale cu alte colegii mari din ţară. Tuturor vă doresc o şedere cât mai plăcută la Bistriţa şi mult succes participanţilor la OLAV”. ”Lectura a fost, este și va fi o abilitate de viață! Prin acest proiect frumos, județul nostru a devenit capitala lecturii din România preț de patru zile. Pe parcursul acestor zile elevii vor avea de înfruntat mai multe probe de lucru, menite sa distingă care dintre ei sunt cei mai talentați. Astăzi, la nivelul României, concursul „Lectura ca Abilitate de Viață” a devenit una dintre cele mai îndrăgite competiții școlare. Felicitări organizatorilor pentru susținere și pentru faptul că promovează singura cale prin care lumea poate fi schimbată în bine, educația!”, a adăugat el pe Facebook.

Actriţa Ada Milea a susţinut apoi un concert pentru participanţii la OLAV 2017.

Peste 100 de elevi participă anul acesta la faza naţională a OLAV.

1 comentariu

  • Radule e bine ca iti pui asemenea intrebare…..
    dar puneti si altfel de intrebari…..

    de exemplu

    cum poate un om cu pregatire precara sa aiba cunostinte in toate domeniile ?

    de ce unii oameni cand ajung in functii inalte nu se pot abtine de a da sfaturi in domenii pe care nu le stapanesc?

    de ce se spune ca un purcel care guita pe o creanga de copac se crede privighetoare?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS