Actualitate

CSM Bistrița a făcut spectacol cu Cisnădie și a urcat pe locul 8. Pașca: ”O gură mare de oxigen!”

(FOTO-VIDEO) CSM Bistrița a obținut cea mai categorică victorie din acest sezon și a șasea în total, după un meci în care nu le-a dat nicio șansă adversarelor: 30-15 (14-5) cu Măgura Cisnădie în etapa a 19-a a Ligii Naționale de handbal feminin. Echipa antrenată de Horațiu Pașca a acumulat 18 puncte și a urcat un loc în clasament, pe 8, peste U Cluj.

Cu o apărare aproape impenetrabilă, cu portarul Ana Maria Măzăreanu în zi de grație, secondată în multe momente cu parade salvatoare de Cristina Sântămărean, CSM Bistrița a dominat jocul da capo al fine, distanțându-se la un moment dat la 17 goluri diferență și primind până la pauză doar 5.

”O duminică perfectă! Ne-am dorit foarte mult să obținem această victorie, mai ales că veneam după o săptămână grea, cu diferite probleme de sănătate în lot și familiale, condoleanțe pe această cale Laurei Pristăvița după decesul bunicii ei. Am reușit să ne antrenăm în formulă completă abia vineri după-amiază. Le felicit pe fete, este probabil cel mai bun meci în apărare pe care l-am făcut până acum. Am făcut o primă repriză excelentă, în care am luat doar cinci goluri. Am avut unele emoții pe atacul pozițional, dar apărarea a fost decisivă. Am luat o gură mare de oxigen și mergem cu un moral foarte bun la Brașov. Corona nu traversează cea mai bună perioadă și mergem încrezători că putem produce o nouă surpriză. Fiecare meci pentru noi e o finală, fiecare joc e la fel de important”, a declarat antrenorul Horațiu Pașca.

”Felicitări fetelor noastre de la CSM, întregii echipe pentru o victorie frumoasă împotriva CS Măgura Cisnădie. Este un nou pas înainte pentru echipa noastră, care a ajuns pe locul 8”, a menționat președintele CJ Radu Moldovan.

”A fost un meci bun pentru mine, dar și pentru colegele mele din apărare. Față de meciul din tur nu am mai ratat atât de mult, am avut o apărare mult mai agresivă. Acești factori au dus la victoria noastră. Scorul mă interesează mai puțin, tot ce vreau este să obținem cele trei puncte”, a spus portarul Ana Maria Măzăreanu.

”Echipa a jucat foarte bine. Ne-am apărat exact, iar adversarele nu au găsit soluții în atac. Le felicit pe colegele mele, chiar am fost o echipă în adevăratul sens al cuvântului și la sfârșit s-a văzut pe tabelă”, a menționat Oana Chirilă.

De partea cealaltă, Ada Moldovan este șocată: ”Sunt debusolată, foarte supărată, nu-mi revin. Eu consider că de fapt noi nici n-am venit la Bistrița. N-am fost noi. Ne-a lipsit atitudinea. N-am reușit nimic nici în apărare nici în atac, n-am avut nicio soluție. O zi nefastă”.

AICI PUTEȚI VEDEA O GALERIE FOTO

Au adus victoria: Oana Chirilă – 7 goluri, Laura Pristăvița – 4, Daniela Rațiu – 4, Andrada Maior Pașca – 4, Magdalena Paraschiv – 4, Irina Ivan – 2, Szilvia Szabo – 2, Oana Cârstea – 1, Andreea Bărbos – 1, Gabriela Preda – 1.

Pentru Măgura Cisnădie au înscris: Ada Moldovan – 5, Paula Hoha – 2, Cătălina Cioaric – 2, Oana Apetrei – 2, Larissa Da Silva – 1, Mihaela Stănciulescu – 1, Andreea Mărginean – 1, Ioana Pătuleanu – 1.

Arbitri: Diana Florescu (Argeș) și Ana Maria Stoia (București). Observator: Adrian Lupșa (Caraș Severin).

În etapa viitoare, a 20-a, CSM Bistrița joacă în deplasare cu Corona Brașov – luni 6 martie, ora 18.00, în direct la Digi Sport și Dolce Sport.

Celelalte meciuri din etapa a 19-a: CSM București – U Cluj 34-22, Danubius Galați – SCM Craiova 24-31, CSM Roman – Corona Brașov 29-23, Unirea Slobozia – HCM Rm. Vâlcea 24-25, HC Zalău – Dunărea Brăila 28-25.

1 comentariu

  • Bravooooo.Ne bucuram ca am batut o echipa sub noi…. Ma bucur ca la meciurile cu miza lasam capul jos si la meciuri…gen..liga 3 iesim cu tam tam…sincer la bugetul ce avem …minim loc 6….dar astept…handbal…..

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS