Social

Bătălia electorală şi primele ei victime. Reprezentanţii ALDE din două comune, bătuţi

(FOTO) Doi bărbaţi din Nepos au ajuns în stare gravă la spital în urma unei agresiuni în care se pare că au fost implicaţi liberalii din comuna Feldru. Cei doi, care îl susţin pe Ştefan Sîngeorzan, candidatul ALDE la funcţia de primar, au intrat în conflict cu viceprimarul Toader Beşuţ (PNL) care e şi preşedintele asociaţiei crescătorilor de ovine.

1 batut nepos 8 mai 16 (3)„La Nepos, din păcate, lucrurile se precipită. Am un om, de 36 de ani, Marius Bota, primul pe listă (de consilieri -n.r). M-a 2 batut nepos 8 mai 16 (2)sunat sâmbătă că a fost ameninţat de actualul viceprimar Toader Beşuţ care e şi preşedintele asociaţiei crescătorilor de oi că nu are ce merge cu oile pe păşune că va fi bătut. Din păcate, astăzi chiar s-a întâmplat. Am aflat de la Poliţie că a fost bătut şi Marius Bota şi Ioan Frim de 60 de ani care, de asemenea e unul dintre susţinătorii noştri. Oamenii sunt la spital”, a declarat pentru Timp Online, Ştefan Sîngeorzan, candidatul ALDE la funcţia de primar al comunei Feldru.


Potrivit sursei citate, se pare că cei doi ai fost agresaţi de copiii fostului viceprimar Grigore Cifor, care figurează pe lista de consilieri locali PNL. „La Nepos s-au făcut presiuni mari să nu vină nimeni pe lista de consilieri ALDE. Acolo sunt şi Toader Beşuţ, şi Grigore Cifor, amândoi consilieri PNL şi candidaţi pe lista de consiliu local ai PNL. Au făcut presiuni să nu vină nimeni cu mine. Am găsit trei oameni curajoşi şi acum văd că se întâmplă nişte lucruri care nu trebuie să se întâmple. Cert este că ieri m-a sunat pe mine Marius Bota că a fost ameninţat că, în caz că nu se retrage de pe liste, va avea probleme şi astăzi văd că într-adevăr a avut”, a mai spus Ştefan Sîngeorzan.

Cazul de la Nepos este anchetat de Poliţie. Cei doi bărbaţi au fost transportaţi cu ambulanţele la spital. Marius Bota a făcut comoție cerebrală şi a fost inconştient, iar Ioan Frim a suferit un traumatism toracic şi a pierdut mai mulţi dinţi.

Un alt incident s-a petrecut la Şieu Odorhei unde candidatul ALDE la funcţia de primar, Ovidiu Zăpârţan, a fost bătut la rândul lui de un localnic, incidentul fiind anchetat de Poliţia Beclean.

37 comentarii

  • Mai oamenii ăștia nu sunt normali? Ăștia cred ca pot câștiga și prostii populația cu scandaluri…. păcat. Mare păcat.

    • om bun a gasit dl tintean la odorhei.altul mai bun nici ca se putea.Dl OVIDIU ZAPIRTAN deja se vede ceva functionar la primarie.Este cunoscut ca face bani de pe urma scandalurilor in care este implicat.Aviz primarului sfintean deoarece dl primar in devenire Ovidiu este periculos.

    • Dl ovidiu zapirtan daca nu a reusit in viata pina acum crede ca va reusi acum la primarie.Ar trebui sa-si vada de tractoarele lui,oricum stie lumea ca are datorii multe si poate ce a luat la mecla este de la vreo datorie.Asta ne mai lipseste la odorhei un primar ca ovidiu si un vice ca sfintean.Oricum e vai de noi….sfiontean nu stie citi iar ovidiu nu poate scrie…… Poza cu ovidiu nu aveti sa vedeti ce frumos este…..

    • Mai Brendea,dacă vrei să știi nu Țintean l-a găsit pe Ovidiu Zăpârtan, că Ani Bob. Îl pregătesc de viceprimar,în caz că Doamne ferește câștigă Sfintean. Apropo,știai că Sfintean a jucat rolul de „făt” la Înviere ?Ăstia doi ajung până la urmă să rămână numai ei și Popa în biserică la slujbă.

    • Aurel are dreptate dupa ce a fost stabilit candidat la bistrita,primul sou a fost atunci seara la un birt din odorhei terminat cu scandal in care domnul vice ovidiu a fost in centrul atentiei….Succes asa tot inainte…….

    • Vine Ponta la Odorhei să inaugureze Căminul Cultural făcut din bugetul local al comunei Şieu Odorhei, să nu-l bată și pe el

  • Cum să nu fie disperati atât Grigore Cifor cât si Besut Toader viceprimarul că sunt in pericol să piardă miliardele de lei subvențiile APIA amândoi sunt și presedinti de Asociatie si consilieri locali PNL,deși sunt incompatibili .Toader mai ai 30 de zile și va trebui să preda i Dasterul,deși la-i accidentat conducând sub influenta alcoolului.

  • Buftea a fost copil mic acum 4 ani…a deranjat putin camera video…oamenii lui Tiolan s-au antrenat pentru lupta adevarata…astia i-au dat cu bolovani in cap amaratului de Marius….dupa ce a cazut jos si si-a pierdut suflarea…. l-au calcat in picioare…e drept ca Marius i-a dat la D.N.A in urma cu o luna….acum l-au executat…..

  • Sa vina D.N.A-ul la Grigore Cifor si sa explice cum s-a facut proprietar in pasunea comunala plus smecheriile care le fac cu asociatiile de bovine si ovine.PNL la Nepos si-a dat cu firma in cap punandul-l pe lista de consilieri pe sus numitul care de cand e venit pe lume a fost si este o infectie pentru sat.VREM DREPTATE!!! Ne-am saturat de smecherii

  • Un sfat prietenesc,nu intra in jocul lor domnule Singeorzan șansele să reveni-ti la primărie sunt foarte mari,depinde doar de d-voastră,disperarea este de partea lor.La Nepos lumea sa săturat de Besut si de Cifor cu toti banii care îi cheltuiesc fraudulos,cu scandalul privind terenurile ocupate abuziv de cuscrul primarului Stefan Svint care a tăiat ilegal arborii de terenurile neposenilor pentru a construi o Microhidrocentra împreună cu primarul.In concluzie calm,liniște că lucrurile sunt in favoarea dumneavoastra.

  • Din păcate cei din PDL au rămas cu acelesi apucături,chiar dacă s-au ascuns sub denumirea unui partid respectabil.Ce se naște din basism,basist rămâne toată viata.Atât primarul Tiolan cât și vicele Besut sunt crescuti la școala lui I.Oltean după metoda ,,hoti strigă hoti „lumea sa prins,târziu dar suficient de repede încât să nu mai repete greseala din 2012.Cel putin la Nepos.

  • toader besuti si grigore cifor sun cancerul Neposului,astia sunt si presedinti de asociatie si consilieri! Aloooo se sesizeaza cineva?

    • Vorbeste in numele tau mai prietene. Nimeni nu mai voteaza pe Tiolan fratilor. Iar pe Buftea nici atat.
      Avem alternativa. Nu facem politica aici dar … Feldru trezeste.te

  • aloooo sa vina comisia sa verifice drumurile facute din banii de la asociatia condusa de toader besuti! sa vedem cat pamant si cata piatra e in drum

  • Neposu no sa voteze cu sangeorzan .na facut nimica la nepos cat a fost primar a taiat padurile noastre si ne mintit 12 ani ca ne face comuna din nepos .iar face campanie murdar cu popa Rus Vasile inebuneste bieti oameni de se omoara intre ie ca sa isi atinga ie scopurile

  • Pacat de acei 2 oameni ca sau increzut in Stefan Sngeorzan si Preotul Rus Vasile care sunt niste oameni care cauta numai scandal si cearta

    • Cât de spălat pe creier poti să fi încât să dai vina pe preot sau pe Buftea pentru faptul că niște nesimtiti lovesc in cap cu pietre si topoare doi oameni nevinovati doar pentru faptul că sunt pe o listă cu Singeorzan? Iar privind realizările lui Singeorzan (introducerea apei,asfaltarea drumului,constructia Căminului Cultural,a Dispensarului) nu au termen de comparatie cu pietruirea unor drumuri comunale,plătite de zeci de ori atât din bugetul local cât și de la ACT unde este presedinte Besut ,cât și de la ACO unde este presedinte Cifor sau constructia a 15 foisoare cu 6000 de euro bucata.Stai liniștit că nu toti neposeni sunt tâmpiti.

    • scumpule postac şi pe mine au vrut să mă lege pe valea Friua in urma cu o luna cand ne-am aparat proprietatile….am scăpat de bolovani mulţumesc lui Dumnezeu…cat despre campanie stai linistit ca peste o saptamana plec in concediu…v-am promis de doi ani ca o sa plec…nu o sa va incurc cu nimic….spor la treaba….dar fara bolovani….mai bine alegeti afisele de hartie…..

  • Domnule Singeorzan, veniti in fata vararenilor sa le promiteti ca aduceti comuna inapoi, Dumnezeu sa va bata! Dumneavoastra ati umblat din casa in casa sa nu iasa lumea la vot in Feldru. Daca se facea comuna la Nepos vi se ducea vaca cu lapte(padurile vararenilor) . Ati furat padurile si acum veniti la varareni si spuneti ca faceti comuna, rusine sa va fie!! In 12 ani s-a propus de 3 ori referendum pt comuna si v-ati opus!

  • Asa a inceput Singeorzan acum 4 ani asa incepe acum si la fel vor sfarsii aman2 si tiolan si singeorzan.
    Sa va fie rudine mosilor. Noi votam Marius Pop cu toti tinerii din comuna.

  • nu mai au ce sa caute la nepos cu urnele si nici in campanie ca aici e jungla ori cu voi ori fara tat atatane este noua……….

  • Stefane ai dat testul cu VITALIA….ai bagat-o in faliment……vrei si pe noi sa ne duci tot acolo…..nici la gunoaie nu esti bun……

  • Domnule Sangeorzan,mintiti foarte mult ca intotdeauna…..din intamplare am vazut tot scandalul care a fost duminica pe pasunea din Nepos….nu copiii lui Cifor Grigore au sarit la scandal ci Bota Marius si Ion Frim au sarit in fata masini cu doua bote in mana….copii lui Cifor au coborat din masina fara a avea nimic in maini,nestiind ce se intampla si s-au trezit injurati si amenintati cu moarte de cei doi…Maius Bota l-a lovit primul pe Cifor Marius in spate cu bota iar ceilalti frati au intervenit punandu-l la pamant…..din masina a mai aparut o
    persoana despre care nu a spus nimeni nimic acesta fiind Cifor Marcel care a strigat la Ion Frim sa nu dea cu bota dar acesta l-a lovit si pe el ….sigur ca din altercatie si Ion Frim a cazut la pamant,cand sa ridicat avea bota in mana si a incercat din nou sa loveasca pe unu dintre ei care sa ferit lovindu-l in cap pe Bota Marius……sigur ca si copii lui Cifor au reactionat punandu-i la pamant pe cei doi…….toate aceste lucruri astept sa fie spuse de cei doi ingrijitori care au vazut tot……

  • dar unde pozna ai fost bagat in rota de rezerva camartori care au vazut tot au fost audiati deja si nui cum spui tu baliverne spuse de suvintrata lui grigore cifor…o sa vedem ce a spus criminalistica ca tot sa filmat

  • de unde au stiut astia lu cifor sa vina cu bote si toporaste de sacure ca astia sunt veniti la deal au venit organizati ce crezi tu , ceo zis acuma li locul cas numa iei doi dusi la deal ,il omoram pe marius de ce sa dus la DNA sa il parasca pe ticu cel pula moarta si gunoi cei iel

  • dupa cum stiu eu in fiecare zi familia cifon merge la animale ,150de porci si 30 vaci nu se ingrijesc la barurile din sat(animalele trebuie ingrijiite cu multa munca).baietii lu cifor au cu adevarat ferma….felicitari lor,ar fi bine daca toti tinerii ar fi ca iei…..eu trec aproape zilnic pe langa ferma lor

  • mai cifore,trezeste-te…astia iti pun in carca tot felul de minciuni ca ai ingradit pasunea,ca ai cumparat pasunea de la catolici pe Doraesu,ca ai construit grajdiul pe pasune.eu am fost cu tata sub Slatina dupa lemne…caii satului pasteau pe Doraesu…spun numai minciuni ca sa-i scoata nevinovati pe un nebun si un betiv.

  • atacatorii deveniti victime umbla disperati dupa concedii medicale….unu la oi pe dig si unu la bere la bozbici si gina

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS