(INTERVIU) La începutul secolului, femeilor din România le era interzis să practice avocatura. Până când Ella Negruzzi, nepoata lui Costache Negruzzi, nu și-a câștigat în instanţă dreptul să fie avocat, acest lucru nu s-a schimbat. În imaginarul colectiv, avocatura rămâne un domeniu dominat de bărbatul în costum întunecat sau robă, cu alură serioasă, severă, chiar gravă, plimbându-se cu o servietă pe holurile instanței sau pledând în fața unui judecător, pe vremuri de multe ori bărbat și el. Astăzi însă, femeile sunt o prezenţă obişnuită în mediul juridic. Timp Online a stat de vorbă cu avocat Iulia Alexandra-Oltean, fiica unor medici cunoscuţi din Bistriţa, despre ceea ce a determinat-o să aleagă această meserie şi despre provocările ei.
Reporter: Ce te-a determinat să urmezi Dreptul în condițiile în care părinţii tăi sunt medici?
Iulia Alexandra-Oltean: Într-adevăr, în general copiii tind să urmeze profesia părinților și asta datorită faptului că încă de mici li se trasează un parcurs profesional, fie pentru a continua o tradiție sau din multe alte considerente. În această judecată, familia impune copilului o anume cale fără să se gândească dacă acesta este atras de profesiune și are aptitudinile necesare pentru practicarea ei. Eu am avut norocul ca părinții mei să mă lase să aleg ceea ce mi-a plăcut cu adevărat să fac și îmi pare bine că au făcut asta. Nu i-am întrebat niciodată, însă probabil că în adâncul sufletului și-ar fi dorit să urmez Medicina. Singura lor pretenție, ca să spun așa, a fost aceea că indiferent ce drum voi alege să fiu bună în ceea ce fac. Pot să spun că m-am născut și am crescut printre tratate de medicină. La noi acasă se studia continuu pentru că părinții mei urmau cursuri pentru specializare și aveau mereu de promovat examene. Nu terminau bine cu unul și începeau cu altul. Acest lucru m-a speriat puțin. Apoi, după ce am crescut și am început să văd anumite lucruri am înțeles că știința fiind limitată, în medicină mai intervine și moartea, cu toate eforturile medicului de a-și salva pacientul. Ei bine, acest lucru m-a revoltat întotdeauna. Nu l-aș fi putut accepta și l-aș fi depășit cu greu. Eu sunt omul care gândeşte că orice problemă, oricât de gravă ar fi ea, are rezolvare și că nu există eșec, ci este vorba doar de experiențe și de reacțiile tale față de ele. Să știi că de foarte multe ori sunt întrebată de ce am ales să urmez Dreptul și de fiecare dată mi-e greu să răspund. Nu există un „pentru că”. Pur și simplu am simțit că este ceea ce mi se potrivește și nici acum, la 9 ani de la terminarea facultății nu mă văd făcând altceva.
De ce ai ales să fii avocat și nu judecător sau procuror?
Trebuie să-ți mărturisesc că în timpul facultății visam să fiu procuror, motiv pentru care am și urmat cursurile masteratului cu specializarea „Științe penale și criminalistice” la Facultatea de Drept din cadrul UBB Cluj. Ulterior mi-am dat seamă că dintre toți, avocatul este cel mai aproape, ca să zic așa de oameni. Eu iubesc oamenii și pot spune că trăiesc cu adevărat orice situație sau speță de care mă ocup. În afară de asta, avocatura este probabil singură profesie care te poate transforma în ceea ce nu ți-ai imaginat vreodată. Azi ești învățător, mâine medic, actor, șofer, iar lista poate continua. Nu-ți poți apăra clientul și nu-i poți înțelege problemele dacă nu trăiești durerea, drama sa. Și, nu în ultimul rând, nimic nu se compară cu bucuria pe care o simți în momentul în care vezi licărirea din ochii clientului pe care l-ai putut ajuta și căruia i-ai câștigat cauza. Noi, avocații, ne hrănim cu asta.
Cum e o zi din viață unui avocat tânăr?
Atât pentru mine, ca tânăr avocat, cât și pentru colegii mei cu o experiență mai îndelungată, avocatura este un mod de viață. Te trezești devreme și adormi târziu. Ești mereu prins de problemele altora și nu ai voie să fii niciodată obosit. Îmi aduc aminte sfatul unuia dintre maeștrii mei din timpul facultății, profesorul de drept comercial Ion Turcu, care îmi spunea mereu: „Când vei ajunge avocat, să nu îți închizi niciodată telefonul. Dacă un client te sună, indiferent de oră, înseamnă că are nevoie de tine, iar tu, ca avocat, ești dator să-l ajuţi”.
Te-ai simțit vreodată privilegiată pentru că ești femeie sau defavorizată din același motiv?
Nu. Însă din experiență îți pot spune că un zâmbet, o privire blândă și o vorba bună fac de multe ori minuni. Este important atât respectul între oameni, cât și recunoașterea ierarhiilor, iar o societate fără aceste valori, nu cred că poate evolua.
A existat vreun caz care te-a impresionat în mod deosebit?
Poveștile oamenilor sunt impresionante. Fiecare caz are particularitatea lui și trebuie analizat ca atare. În fața ta se prezintă o persoană pe care trebuie să o privești în toată complexitatea ei, biologic, social și spiritual. Dialogând cu ea încerci să-i înțelegi problema și cauți să o ajuți. Și mai e ceva: de la fiecare am avut de învățat câte ceva.
Cum îţi vezi mai departe cariera, viața?
Viața o văd mai departe evident, alături de familia mea fără de care nu aș fi fost ceea ce sunt astăzi. Ea e ceea ce am mai sfânt și mai scump pe lume, iar în viitor nu-mi doresc altceva decât să continui că prin munca mea să fac bine oamenilor, să le citesc bucuria din ochi și să le readuc zâmbetul pe buze atunci când este posibil.
Ce înseamnă pentru tine ziua de 8 Martie?
Pentru mine 8 Martie e doar despre mama și e încă un motiv în plus să o strâng în brațe și să îi spun cât o iubesc, iar de 4 ani, de când a venit pe lume Matei, e o fericire pe care nu o pot descrie, o fericire șoptită cu o voce mică și puternică și care conține mereu un cuvânt fără de care nici eu și nici el nu putem trăi: „te iubesc, mama!”
Iulia Alexandra-Oltean a absolvit în 2008 Facultatea de Drept a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Un an mai târziu a obţinut şi diploma de Master în „Instituții de drept Penal și Criminalistică”. A intrat în avocatură în 2008, iar în 2011 şi-a înfiinţat propriul cabinet de avocat şi activează în cadrul Baroului Bistrița-Năsăud. Este căsătorită şi are un băieţel.
Comentarii recente