Actualitate

Artiştii de la Centrul Bucovinean de Artă Cernăuţi, primiţi la Palatul Administrativ de Ioan Țintean

Prefectul Ioan Ţintean a participat la o şedinţă pe tema conservării şi promovării culturii tradiţionale româneşti, unde protagonişti au fost copiii de la Centrul Bucovinean de Artă Cernăuţi, aflaţi în vizită în Bistriţa-Năsăud. Țintean a precizat că este un susţinător al intensificării relaţiilor de colaborare.

1 artisti cernauti prefectura”Prefectul Ioan Ţintean, în şedinţă cu micii artişti de la Centrul Bucovinean de Artă Cernăuţi. Întrevederea a avut loc în sala mare a Palatului Administrativ, unde artiştii bucovineni au marcat încă un moment înspre regăsirea identităţii comune.  Cu foarte mare seriozitate, copiii au luat loc la masa oficială unde s-a discutat despre evenimentele istoriei care ne unesc şi, totodată, despre rolul activităţilor culturale în care sunt implicaţi, pentru menţinerea vie a simţămintelor româneşti autentice”, informează Instituţia Prefectului.

Ioan Țintean i-a invitat pe oaspeţi să revină pe meleagurile bistriţene. ”Oaspeţii au mărturisit că se 2 artisti cernauti prefecturaaflă pentru prima dată în judeţul Bistriţa-Năsăud şi, totuşi, au un plăcut sentiment de „acasă” prin căldura cu care sunt întâmpinaţi în fiecare loc pe care îl vizitează. La rândul său, prefectul Ioan Ţintean a menţionat că este un susţinător al intensificării relaţiilor de colaborare, oferindu-şi sprijinul în acest sens şi invitându-i să revină pe meleagurile bistriţene, unde vor fi primiţi cu căldură, oricând. La finalul întâlnirii, preotul Nicolae Moroz a rostit o rugăciune, iar copiii au interpretat câteva cântece, oferindu-ne o zi cu adevărat specială, pentru care le mulţumim. În concluzie, a fost o „şedinţă” de suflet, ce se impune a fi repetată”, informează Instituţia Prefectului.

Reprezentanţii Centrului Bucovinean de Artă Cernăuţi se află în aceste zile în Bistriţa-Năsăud, la invitaţia preotului Ioan Titieni, care s-a îngrijit de cazarea lor la Centrul Cultural ”Sf. Pahomie” din Gledin, comuna Monor. De asemenea, bistriţeanca Angela Socolean îi va însoţi într-un tur al judeţului, pentru a le prezenta principalele obiective.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS