Actualitate

Apă și lumini. Fântânile arteziene din centrul istoric, repuse în funcțiune

(FOTO-VIDEO) Cele cinci fântâni arteziene/ambientale construite prin proiectul de aproape 5 milioane de euro bani europeni ”Regenerarea urbană a centrului istoric Bistriţa, Axa turistică 1, 2, 3” au fost puse, pe rând, în funcțiune, însă până în 15 aprilie se vor mai face reglaje la jocurile de lumini sau dimensiunea și intensitatea jeturilor de apă.

Fântâna de pe pietonal este un luciu de apă cu lumini în interior și cu macheta Cetății Medievale Bistrița în mijloc.

1 fantana pietonal apr 16 2 fantana pietonal apr 16 3 fantana pietonal apr 16 4 fantana pietonal apr 16

Arteziana din Piața Mică are mai multe jeturi care se colorează în diferite nuanțe.

5 fantana arteziana piata mica apr 16 6 fantana arteziana piata mica apr 16 7 fantana arteziana piata mica apr 16 8 fantana arteziana piata mica apr 16

În Piața Dominicană, lângă căminul pentru persoane vârstnice de pe str. M. Kogălniceanu, apa țâșnește într-o cuvă a unui zid, iluminată, și apoi pe la baza Monumentului Sașilor.

9 fantana arteziana piata dominicana apr 16 10 fantana arteziana piata dominicana apr 16 11 fantana arteziana piata dominicana apr 16 12 fantana arteziana piata dominicana apr 16

La fântâna de pe pasajul N. Titulescu – M. Kogălniceanu apa curge de o suprafață plană orizontală de sticlă dintr-un gol realizat într-un zid de piatră și este și ea cu lumini.

13 fantana arteziana pasaj apr 16 14 fantana arteziana pasaj apr 16 15 fantana arteziana pasaj apr 16 16 fantana arteziana pasaj apr 16

În fața Palatului Culturii sunt 15 guri de apă îngropate în pavaj prin care jeturile țâșnesc luminate în diverse culori. Aici, după reglajele necesare, jeturile de apă vor avea o înălțime mai mare.

17 fantana arteziana palatul culturii apr 16 18 fantana arteziana palatul culturii apr 16 19 fantana arteziana palatul culturii apr 16 20 fantana arteziana palatul culturii apr 16

În construcție sunt alte două fântâni arteziene, cu bani de la bugetul local. Până în 30 aprilie va fi gata cea din str. Ștefan cel Mare, care are ca temă principală zodiacul european, elementul său central fiind Vărsătorul. Fântâna va fi formată dintr-un un bazin în formă circulară, iar jocurile de apă iluminate (în diverse forme: jeturi simple, parabolice, piruete, coadă de păun) vor fi independente sau în perechi şi grupuri. Fântâna arteziană din Piața Petru rareș, în fața Palatului Administrativ, va fi finalizată până la 31 mai. Fântâna va avea o structură din fibră de sticlă în formă de floare de crin (3,2 metri) deasupra luciului de apă, patru jeturi de spumă (duze spumante) în colțurile fântânii și 28 de leduri roșii, galbene și bleu pentru iluminat.

10 comentarii

  • Primarul Cretu nu are simtul masurii. El nu stie cand trebuie sa se opreasca. Asa a facut si cu mutilarea copacilor cu drujba, pe care i-a luat la rand. Uneori e nevoie sa tai un copac, dar nicodata nu e cazul sa-i ciopartesti pe toti pana se usuca. De asemenea se poate intampla sa fie nevoie sa muti o statuie, dar asta nu inseamna sa le iei la rand si sa le reaamplasezi dupa minte ta cea proasta fara nici logica. Poate ca si mulajele de struti sau merele de plastic nu ar parea atat de oribile daca nu le-ai intalni la tot pasul. Aceeasi exagerare si in cazul fantanilor arteziene din centrul istoric. Unele sunt amplasate total aiurea. Este vorba de „sarcofagul lui Cretu” de pe pietonal, o groapa cu apa pusa in mijlocul strazii, care mai mult incurca si creaza un aspect urat prin ingustarea spatului destinat circulatiei. Pana si acele tasnitoare de pe platoul din fata Casei de Cultura au amenajate acolo fara nici un rost, avand in vedere ca spatiul respectiv are rol de parcare sau de piata pentru spectacole in aer liber, dupa ce a fost mutata acolo scena de pe pietonal. Bistrita are nevoie de un primar cu mai multa coerenta in gandire.

    • Câtă ură si răutate trebuie să acumulezi ca sa vorbești atât de urât despre lucruri frumoase ??? Datorită primarului Ovidiu Cretu avem un oraș frumos , aranjat , modern așa cum ne dorim de multă vreme . Bineînțeles ca mai sunt lucruri de făcut , dar nu se pot face toate deodată . Însă cu un om harnic si hotărât ca si domnul primar Cretu , se vor îndeplini toate obiectivele importante pentru bistrițeni !

    • Maria, ai reaparut in peisaj!
      Ti-era teama ca vei rata startul campaniei electorale si nu-ti vei realiza norma de aplauze si de postari spre slava electorala cretzuliana? Activista de partid este de la datorie si in aceasta campanie vai fi subiect de studiu pentru ceilalti postaci de partid care vor si ei un rating mare. Observ ca si Ionica, urmatorul postac, este din echipa ta deoarece prea-l slaveste pe primarul urbei.
      Dar niciunul din aplaudacii de serviciu nu scrie despre: calitatea indoielnica a lucrarilor efectuate in burgul nostru, de banii europeni cheltuiti iresponsabil, de reparatiile care vor fi efectuate dupa 15 aprilie din bugetul local, de valoarea imensa si supraevaluata a lucrarilor.
      Maria , ia-l pe Ionica si fugutza amandoi la startul campaniei electorale!

  • Merele sunt foarte frumoase , in opinia mea . Ele sunt un simbol al orașului nostru dintotdeauna . Dacă Bistrita a fost apreciata vreodată pt ceva , atunci asta s-a întâmplat datorită renumitului bazin pomicol din împrejurimile orașului cu soiuri de mere apreciate la nivel european . Dar îți trebuie putina cultura generală ca sa înțelegi unele lucruri ! In rest , despre cât rău a făcut actualul primar , mergeți si relaxați-va in parc , admirați Palatul Culturii , apreciați Parcul Industrial ,scolile renovate si mai vorbim apoi !

  • Dacă tot s-a încălzit afară, o să îl vedem pe Costan făcându-și baia anuală în halăul din centru? Brrrrrrrr!!!!!!!

  • Il felicit pe marele cretu ca stada mea este inca fara iluminat public si nematurata de cand s-a asfaltat adica de vreo 2 ani…. o strada europeana nematurata de 2 ani?????

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS