Actualitate Economie

Anunţul privind bonurile fiscale, pe meniuri din 1 martie. Tel Verde al Fiscului pentru reclamaţii

Restaurantele, barurile şi cluburile vor publica începând cu 1 martie pe meniu anunţul tip formulat de Ministerul Finanţelor privind obligaţia de a primi bon fiscal sau îl vor pune la dispoziţia clienţilor, la fiecare masă, astfel încât aceştia să-l poată citi permanent. Comercianţii pot fi reclamaţi prin serviciul Tel Verde.

afis bon fiscal„Începând cu data de 1 martie 2015, operatorii economici care au obligaţia, potrivit legii, de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, afişează anunţul prevăzut la art.1 la locul de amplasare a aparatelor de marcat electronice fiscale, în aşa fel încât să fie vizibil clienţilor. Operatorii economici care desfăşoară activităţi comerciale în unităţi de tip restaurant, bar, discotecă, club, şi altele asemenea, asigură informarea clienţilor şi prin tipărirea anunţului de atenţionare pe prima pagină a meniurilor pe care le pun la dispoziţia acestora, ori prin alte mijloace, astfel încât, la fiecare masă destinată clienţilor, aceştia să aibă permanent posibilitatea de a citi anunţul de atenţionare”, se arată în ordinul Ministerului Finanţelor Publice.

Proiectul de ordin stabileşte modelul şi conţinutul anunţului de atenţionare a clienţilor referitor la obligaţia de a primi bonul fiscal, prevăzută şi în OG 10/2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale. Anunţul are sigla Ministerului Finanţelor şi va avea în antet Guvernul României şi Ministerului Finanţelor Publice, după care prezintă mai multe avertismente şi drepturi: „Dacă nu primiţi bon fiscal, aveţi obligaţia să-l solicitaţi. În cazul unui refuz, aveţi dreptul de a beneficia de bunul achiziţionat sau de serviciul prestat fără plata contravalorii acestuia. Solicitaţi şi păstraţi bonurile fiscale pentru a putea participa la extragerile lunare şi ocazionale ale loteriei bonurilor fiscale. Est interzisă înmânarea către client a altui document, care atestă plata contravalorii bunurilor sau serviciilor prestate, decât bonul fiscal. Pentru a semnala nerespectarea obligaţiilor legale ale operatorilor economici, puteţi apela gratuit, non-stop, serviciul TelVerde al Ministerului Finanţelor Publice 0800.800.085”.


Magazinele vor avea obligaţia, de la 1 martie, să deţină la vedere un afiş informativ cu un număr de telefon la care cumpărătorii pot reclama neemiterea unui bon fiscal pentru produsul achziiţionat. Apelul la numărul de telefon pus la dispoziţie de ANAF este gratuit.

Firmele obligate prin lege să utilizeze aparate de marcat electronice pentru emiterea bonurilor fiscale, în principal comercianţii care vând direct către populaţie, trebuie să înlocuiască treptat aparatele de marcat electronice fiscale dotate cu role jurnal pe suport de hârtie, cu cele echipate cu jurnal electronic şi să le conecteze la sistemul de supraveghere şi monitorizare, în vederea transmiterii datelor către ANAF.

Prima extragere la loteria bonurilor fiscale, ocazională, va fi organizată pe 13 aprilie, a doua zi de Paşte, cu un fond de premiere de 1 milion lei. Valoarea premiilor individuale se stabileşte prin împărţirea fondului de premiere la numărul de bonuri fiscale revendicate în termen (30 de zile). În cadrul loteriei bonurilor fiscale se vor extrage un număr din intervalul 1-999, reprezentând valoarea bonului fiscal fără subdiviziunile leului şi data emiterii bonului. Dacă la extragere a rezultat valoarea 85, atunci sunt câştigătoare bonurile fiscale cu valoare între 85,00 lei şi 85,99 lei.

Extragerile vor fi organizate de Loteria Română şi sunt publice, iar prima extragere lunară va fi în luna iulie 2015, fiind văzută de Guvern ca măsură pentru combaterea evaziunii fiscale şi reducerea economiei subterane.

5 comentarii

  • Vreau bon fiscal si de la „comercianții” de mărțișoare. Iar tarabele sa arate „european” in zonele centrale si cele de trafic din oraș. Mai vreau fiscul sa angajeze oameni lângă ei sa dea bonul fiscal la fiecare client… Ca de obicei regulile sunt doar pentru unii. Alții primesc apartamente noi, călătoresc pe gratis, nu dau bonuri la nimic din ce comercializează și te mai și fura sub atenția mărită a „organelor” care „nu au ce sa le facă”… In Romania , în continuare, cu tot circul mediatic de corupți prinși, legile sunt valabile doar pentru fraieri!

  • eu tot nu inteleg treaba aia cu „poti pleca fara sa platesti daca nu primesti bon”. Poi unde in lumea asta mare ti se inmaineaza bonul INAINTE de a plati? oriunde mergi, la orice magazin, la finante sa platesti impozite, la primarie sa platesti parcarea, ORIUNDE intai inmanezi banii si abia apoi ti se da bonul fiscal. In conditiile astea nu inteleg cum as putea pleca fara sa platesc… doar daca imi bag mana in buzunarul comerciantului si imi iau inapoi banii cu forta.

    • inca o combinatie pentru baietii din „govern” nici nu aparuse legea in M.O. si deja exista o firma care produce placute cu inscriptia de la anaf ….. la doi trei lei fiecare de inmultit cu cateva milioane de firme(fraieri) sa le cumpere egal o afacere de succes

  • pai da ….asa trebuie sa faci(asa ne invata astia). aaaa….si iti mai spun ceva: te invata reteta de succes care o aplica si ei (statul) in relatia cu noi oamenii , fraierii. ne baga mana in buzunsr . ce e asa de greu ?

  • Ei ,da .Merg cumpar ceapa ,tarancuta nu-mi da bon si plec cu ceapa .Am invatat-o minte sa-mi dea altadata bon fiscal .Dar cei care iau 10 % comisioan din milioane de euro primesc bon fiscal .Ne place sa avem mereu 2 masuri .Una pentru romani si alta pentru smecheri . Chiar as dori sa se termini cu orice fel de coruptie sau mita .Chiar mi-ar placea ca toti ,absolut toti sa-si plateasca datoriile fata de stat .Numai ca n u e asa .Cum e ? Se vede cu ochiul liber .

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS