Actualitate Recomandări

Angi Cobuţ şi Nina Rus au primit tunici de bucătari. În ce echipe au intrat

(FOTO-VIDEO) Cele două doamne din Bistriţa-Năsăud care s-au înscris în concursul „Chefi la cuţite” de la Antena 1 au reuşit să treacă cu brio proba „brânzei frecate” şi a micului dejun. Ambele au primit tunici de bucătari, fiind selecţionate fiecare în altă echipă. Aşadar, în ediţiile următoare le vom vedea ca adversare.


Angi Cobuţ a făcut din nou senzaţie cu replicile ei savuroase de ardealeană neaoşă de pe Valea Bârgăului, dar şi-a câştigat şi o poziţie privilegiată de maestru de ceremonii. Ea a fost cea care i-a provocat pe ceilalţi concurenţi la un moment Mannequin Challenge.

Angi a reușit să intre în echipa lui Cătălin Scărlătescu, echipa mov, aşa cum şi-a dorit de la bun început.

La rândul ei, Nina Rus de la Păstrăvăria Romuli a fost prima selecţionată în echipa portocalie a lui Florin Dumitrescu. La aflarea veştii, a ţipat de bucurie. „Lacrimi … dar sunt de bucurie, visul oricărui bucătar…tunica!!!”, a scris Nina Rus pe Facebook.

Marţi seara s-au împărţit 18 tunici în sezonul sezonul 3 al emisiunii „Chefi la Cuțite”. Fiecare chef a ales câte şase concurenţi pentru echipa sa.

4 comentarii

  • Acum are Bistrita subiecte . Cobut a ajuns si la Tv. adusa de Ratiu alta pupaza. Nu a reusit ea cu bullshitul asta de emisiune si o adus circul in Romania. O intrebare doar: cum lucreaza Cobut la Tv, la negru? In Spania este in somaj, iar in Romania lucreaza la negru?
    Ce emisiuni, ce oameni pe ce drum esti Romania?

  • Da, Bistrita are subiecte, inclusiv despre frumosii copii care primeaza in concursuri internationale, despre manifestarile culturale de elita, despre viata concetatenilor nostri!
    De ce sunteti rautacioasa? Bravo lor, foarte frumos ca aceste doamne reprezinta zona noastra… si o reprezinta de o maniera potrivita pt o asemenea emisiune. Sa le dorim succes in continuare!
    Daca preferati sa vedeti alti „reprezentanti”, mai pe gustul dv, aveti nenumarate optiuni si subiecte! E gratuit si fara ranchiuna.

  • Fara simtul umorului ,un ardelean e fara farmec.
    Cand ai doua ardelence haioase, la un show culinar,bucura-te de moment.
    Restul e malitiozitate .
    Sa continue showul.

  • Bravo Angi ! Indiferent ce ai facut in spania, sau ce faci tu cu viata ta. Ne binedispui cu atitudinea ta. Cine nu agreaza sa schimbe canalul .simplu. Am observat cu bucurie ca sunt multi ardeleni in echipe. E frumos. Este show culinar. Nu concurs de cultura generala. Abia astept urmatoarele episoade.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS