Actualitate

Seserman: ”PSD duce o bătălie cu bistrițenii. Le distruge nervii complet”. Ce le transmite lui Crețu și Moldovan

”Ovidiu Creţu a spus că în Primăria Bistriţa nu se face politică, iar sala de şedinţe nu poate fi utilizată pentru manifestări politice. La nici o săptămână distanţă, PSD-ul a ocupat sala de şedinţe de câteva ori. Domnule primar Ovidiu Teodor Creţu, colegii dvs socialişti au ocupat cu totul sala de şedinţe. Se întâlnesc acolo mai des decât reprezentanţii oraşului, consilierii locali. Am cerut de câteva ori să ne puneţi la dispoziţie spaţiu pentru a putea avea audienţe cu cetăţenii. Aţi refuzat fiindcă aveţi impresia că Primăria Bistriţa e proprietatea dvs şi a PSD-ului. Acum înţelegem cu toţii de ce vreţi să cheltuiţi 200.000 de euro pentru sistemul audio din sala de şedinţe a Consiliului Local. Să se audă până pe pietonal cum urlaţi acolo în şedinţe”, a notat pe Facebook consilierul municipal PNL Alin Seserman.

El a adăugat că administrația PSD duce o bătălie cu bistrițenii: ”Am văzut că la întâlnirea privind numirea noii conduceri (presa a fost generoasă spunând că au fost alegeri) aţi declarat că „mergeţi la război”, că „sunteţi în tranşee”, că ”vă pregătiţi de luptă”, că sunteţi ”nişte războinici”. Am înţeles. Ştiu că duceţi o bătălie cu bistriţenii. Le distrugeţi nervii complet. În Cluj se fac zeci de bulevarde cu şase benzi de la A la Z, se sapă un metru şi se aduc străzile la standarde europene în patru săptămâni, iar dvs. puneţi pavaj pe trei sute de metri în cinci ani. Am crezut că aţi încheiat sesiunea de festivaluri şi începeţi totuşi să faceţi ceva în oraş. Avem 16% realizat din bugetul de investiții. Anul trecut am rămas cu 5 milioane de euro în cont. Vreți neapărat să vă bateți propriul record? În rest vă doresc succes în continuare la plenarele CC-ului, dar lăsaţi bistriţenii să mai respire”.

”Radu Moldovan confirmă încă o dată că el nu înţelege ce se întâmplă în Consiliul Local Bistriţa. Singurul lucru care l-a interesat a fost să i se asfalteze strada pe care locuieşte. Prima stradă a fost a primarului Creţu, iar a doua din programul iniţiat de guvernarea de dinaintea lui Ponta a strada pe care locuieşte el. În rest nu ştie ce votează consilierii. Nu ştie că PUZ-Unirea Complex sportiv a fost votat în unanimitate. Domnule Radu Moldovan, degeaba vă începeţi toate propoziţiile cu „bunul Dumnezeu” dacă ele se încheie cu cel puţin o minciună. Toţi consilierii au votat PUZ-ul. Deci nu mai minţiţi. Cu ce v-a blocat Boc în Bistriţa? Că a adus zeci de milioane de euro nerambursabili? Pasajele, Casa de cultură, Parcul Municipal, inclusiv terenul de sport din Viişoara a fost realizat integral de guvernarea primarului Boc. Dvs., cu tupeu, aţi mers acolo la inaugurare să trageţi la poartă. Dar a devenit o practică zilnică să faceţi poze cu realizările altora. Blocaje există într-adevăr şi multă incompetenţă. Dacă trei sute de metri de pavaj se fac în cinci ani, un Wonderland se face în cincizeci de ani cu stilul vostru. Nu era rău dacă Ponta cu Orlando ar fi adus 10% fonduri nerambursabile din cât s-a adus. Bănuiesc că sunteţi la curent cu faptul că din programul 2014-2020 au fost aduşi zero bani în Bistriţa. Aşadar nu v-ar strica un pic de documentare între „vizitele de lucru”. Dar cu centura cine vă blochează, Ponta? Sau vă blocaţi voi între voi? Despre sportul în Bistriţa ce să mai vorbim. Când aţi venit la conducerea judeţului, aveam o echipă în prima ligă de fotbal. Acum e în liga a V-a. Cred că e o premieră mondială. Aţi stors bugetul local de 100 miliarde vechi! În cinci ani şi aţi adus sportul la cel mai jos nivel posibil”, a comentat el.

Etichete

12 comentarii

  • D-le Alin S. aveti mare dreptate, Cretu O. și Moldovan R. si toti pesedistii distrug nervii bistritenilor de bun simt si aduc ofensa bunului Dumnezeu.
    As vrea ca PNL sa se reconsidere, sa ia alta atitudine fata de USL, sa-si faca curatenie in propria ograda sa redevina cu adevarat din nou un Partid NATIONAL ISTORIC!
    Si sa aduca la alegerile de anul viitor un candidat la primarie cu sanse reale si mai ales cu dorinta , puterea si curajul de a aduce Bistrita in randul capitalelor de judet demne si un oras care se poate mandri in Europa cu cinste, frumos, curatenie si cu cetateni prosperi nu doar chinuiti.

  • Ce prostii vorbesti! Minti lumea! Abia acum se dau drumul la proiecte cu fonduri europene pt.2014-2o20.Au aparu! de citeva zile ghidul solicitantului pt. toate categoriile de proiecte! Ce vorbesti? voi cei de la PDL care nu ati adus aproape nimic,ba mai mult ati furat! Sa va fie rusine!

  • :)) Deci aia e problema, ca nu v-a dat Cretu spatiu pentru audiente? Aline, adu-ti aminte cum face PDL-ul sedinte in sala de la consiliul judetean pe vreme lui Liviu Rusu!

  • Asta e și ideea andrada, că Orlando a dormit la fonduri. De ce au apărut ghidurile acum? De când guvernează din 2012 n-a avut timp? Trolenborg, să presupunem că ar fi fost așa cum spui( deși nu știu la CJ să dea cineva audiențe), tu înțelegi că trebuie facut la fel?

    • El nu intelege nimic, e doar un trololol…
      Buba cea mai mare e ca la sfasitul acestui an nu va mai exista posibilitatea de a accesa nimic din cei peste 8 miliarde de euro pusi la dispozitie de UE pentru Romania din 2017 in 2013. Si cu tot cu 2 ani pasuire.
      E adevarat, cam toate guvernarile au batut pasul pe loc in orivinta asta. Dar cel mai subtire s-a miscat PSD-ul. Parca ar intari zicala „daca nu pot fura, de ce sa ma chinui’?

  • ”Ovidiu Creţu a spus că în Primăria Bistriţa nu se face politică, iar sala de şedinţe nu poate fi utilizată pentru manifestări politice. La nici o săptămână distanţă, PSD-ul a ocupat sala de şedinţe de câteva ori….”
    Domnule consilier…. nu cred ca a-ti inteles ce a zis Cretu….el a zis bine …!
    In sala de sedinte se fac numai lucruri organizatorice de partid ….nu politica… deci administratie !
    Politica se face in locuri ascunse , intunecoase, fara martori si unde nu exista camere de filmat….!
    TAGMA CUM LAUDAE !

  • Ia vedeti Domnilor diferenta de gandire si atitudine a ECOLOGISTILOR. Ieri 3 sept. si noi am avut aleger a org. municipale PER. Nu am cerut asemebea spatii, ci am facut-o fara TAM-TAM, fara presa, la LACUL de ASGREMENT de la SIGMIR , intr-o ambianta excelenta. MULTUMESC mult D-lui ADMINISTRATOR de acolo.

  • Acolo s-o servit si bautura. Uitati-va cu atentie ca o desfacut sampanii. Cum o introdus alcool in primarie prin fata gardienilor. ? Cine raspunde de incalcarea regulilor. ?

  • asa a fost aline, toata presa bistriteana i-a prins pe botis cu colegii tai din PDL, facand sedinte la CJ, cand in fata erau proteste. Si nu a fost singura data. Deci atunci era ok si parca nu mai iti aduci aminte, iar acum e o crima impotriva umanitatii. :)) Esti jenant! pescarule, arata-mi te rog si mie o poza sau da-mi un link cu sampaniile alea, mincinos ordinar ce esti! :))))

  • Bai trolenborg, pupincurist de pesedist. Uita-te pe un online numit Ziar de Bistrita, si vei vedea si alte poze. Acolo sunt glajile de sampanie. Da pe marit, boule, ca se vede bine.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS