Actualitate

Alimentele de la UE, la cutie. Unde le ţine Primăria, cu ce le transportă beneficiarii

(FOTO) Ajutoarele alimentare din partea Uniunii Europene au venit anul acesta în cutie sigilată şi inscripţionată. Fiecare cântăreşte în total 8,8 kilograme şi nu este chiar simplu de transportat, aşa încât beneficiarii apelează la diverse mijloace de transport ca să îşi ducă acasă mâncarea.

Fiecare cutie conţine făină albă de grâu, mălai, paste făinoase, ulei, zahăr, conservă din carne de vită, pastă de tomate, pate şi fasole boabe.  În alte dăţi, alimentele erau distribuite din incintă, însă date fiind temperaturile ridicate din această perioadă, municipalitatea a decis să facă distribuţia din curte, dintr-un şoporon. Reprezentanţii municipalităţii au declarat pentru Timp Online că de aici se face doar distribuţia, cutiile fiind ţinute altfel în condiţii adecvate de temperatură pentru ca alimentele să nu se altereze.


alimente UE 2 alimente UE 3 alimente UE 4 alimente UE 5

După ce îşi iau în primire cutiile, beneficiarii le cară cu greu până pe trotuarul din faţa Cantinei Sociale de pe Bulevardul Independenţei şi, de regulă, cheamă taxiuri cu care le duc apoi spre casă. Alţii, mai inventivi, au venit cu propriile mijloace de transport.

alimente UE 6 alimente UE 7 alimente UE 8 alimente UE 9

Programul operaţional ”Ajutorarea persoanelor defavorizate” finanţat din Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane este în curs de implementare. În cadrul programului, fiecare beneficiar va primi două cutii cu alimente cu conținut identic, care conţin în total 2 kg făină albă, 4 kg de mălai, 4l de ulei, 2 kg de zahăr, 800 gde  paste făinoase, 2 conserve de carne de vită, 2 conserve de pate de ficat de porc, 2 kg de orez, 2 conserve de pastă de tomate, 1 kg de fasole boabe.

Primăria Bistrița anunță că prima etapă de distribuire a alimentelor destinate persoanelor defavorizate, respectiv prima cutie, se va distribui în perioada 27.06.2016 – 15.07.2016, în baza programărilor care se ridică zilnic din strada Independenţei nr. 24-26, de la sediul Cantinei de ajutor social, între orele 8.00 – 14.00.

A doua etapă de distribuire a alimentelor este în perioada 18.07.2016 – 05.08.2016, când se va distribui cea de-a doua cutie de alimente. AICI găsiţi informaţii despre beneficiari.

2 comentarii

  • Noi plusam la CE miliarde anual……si primim in schimb firmituri si pomeni ,bune ptr campania electorala ,destinate trintorilor si profitorilor.ca de ajutorare……nici nu poate fi vorba.uitati cine le ia.asta e tara noastra.

  • Daca incerci sa depui ptr un proiect european ti se pun numai piedici si conditii…ne inkid gura cu doi taietzei si o ulcika de ulei…suntem fundu Europei.0

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS