Actualitate

Grav acccident rutier, cu doi morți, la ieșirea din Șintereag spre Odorhei

(FOTO) Un grav accident rutier a avut loc pe DJ 151 la ieșirea din Șintereag spre Șieu Odorhei, soldat cu doi morți. Un autoturism marca Citroen și un microbuz Sprinter cu platformă în spate s-au ciocnit violent, la fața locului fiind trimise două echipaje de descarcerare, o echipă de Terapie Intensivă Mobilă SMURD, un echipaj de prim-ajutor SMURD și o ambulanță.

Totodată, a fost solicitată intervenția elicopterului SMURD, care a aterizat la circa 17 minute după chiar pe șosea, în imediata apropiere a locului accidentului.

În fiecare autovehicul se aflau doi bărbați. Cei din autoturism erau încarcerați, în stop cardio-respirator, și a fost nevoie de intervenția echipajelor pentru extragerea lor dintre fiarele contorsionate. Ei au fost preluați de echipele medicale, însă după 50 de minute de resuscitare medicii au fost nevoiți să constate decesul bărbaților de 30, respectiv 47 de ani, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița, Marius Rus.

Cei doi bărbați din microbuz au fost găsiți conștienți, cooperanți, cu multiple leziuni și traumatisme, fiind transportați la spital.

În urma decesului celor doi bărbați din autoturism, elicopterul nu a mai preluat nicio victimă.

Se pare că șoferul autoturismului a pierdut controlul volanului într-o curbă, Citroenul a intrat pe contrasens și s-a izbit de microbuz.

1 accident sintereag sieu 28 apr 2 accident sintereag sieu 28 apr acident sieu 28 apr 4 accident sintereag sieu 28 apr 5 acc sieu od 28 apr 16 7 acc sieu od 28 apr 16 8 acc sieu od 28 apr 16 9 acc sieu od 28 apr 16

4 comentarii

  • Dumnezeu sa.i ierte dar ganditiva puteam fii chiar noi sa intre in noi cu ce viteza circulau oameni buni vin sarbatorile circulati pasnic caci nu stim unde ne este sfarsitul!!!!

  • Paul , condoleanțe pentru tatăl tău. Sa treceți cu bine peste aceasta încercare grea! Colegii de școală sunt alături de tine.

  • D-zeu sa te odihneasca in pace Vasy, Ai fost un om bun si cu suflet de înger… Nu te voi uita niciodata dragul meu coleg
    Condoleante familiei si multă putere sa treaca peste acest necaz

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS