Actualitate

30 de expozanţi la târgul de produse tradiţionale şi articole de sezon al Camerei de Comerţ

Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud, Vasile Bar, prefectul Ioan Țintean şi viceprimarul George Avram au participat la deschiderea târgului de produse tradiţionale şi articole de sezon ”Tradiţional şi estival”, organizat de CCI pe platoul din faţa Sălii Polivalente, la intrarea în parc.

Târgul, deschis până duminică inclusiv, reuneşte meşteri populari, producători de produse tradiţionale şi comercianţi de articole de sezon care oferă produse de artizanat, produse alimentare, cosmetice, confecţii, articole sportive şi de camping.

”Este a doua ediţie a târgului şi a patra manifestare expoziţională a Camerei de Comerţ şi Industrie în acest an, o ediţie care vrea să scoată în evidenţă produsele tradiţionale româneşti. Pentru asta ne luptă, să promovăm imaginea judeţului Bistriţa-Năsăud, a mediului de afaceri şi a meşteşugarilor. Participă 30 de expozanţi din judeţul nostru şi din judeţele limitrofe, dar avem şi un expozant din Ungaria” – Vasile Bar

”Nu există o bucurie mai mare pentru un prefect decât să punem în valoare categoria bunurilor de larg consum, pentru că în România de obicei se procedează la promovarea marii industrii, a agriculturii de vârf, şi de multe ori, în mod nedrept, industria mică e mai puţin promovată. Aici se face un lucru minunat, categoria micilor producători este scoasă în evidenţă” – Ioan Țintean

Manifestarea expoziţională este structurată pe patru teme:

1. Salon Tradiţional – produse alimentare şi artizanat

2. Salon Estival – produse cosmetice, confecţii, tricotaje, încălţăminte, articole de camping şi recreere, mobilier de gradină, diverse articole de sezon

3. Salonul Verde – produse ecologice şi naturiste

4. Salonul Pub – standuri de alimentaţie publică

Program de vizitare: vineri 1 august – până la ora 21.00, sâmbătă 2 august – între orele 9.00 – 21.00, duminică 3 august – între orele 10.00 – 20.00.

Mai multe fotografii, pe pagina noastră de Facebook!

1 targ cci traditional 2 targ cci traditional 3 targ cci traditional 4 targ cci traditional

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS