Actualitate

Termen limită pentru reînnoirea unor abonamente de parcare de reşedinţă în Bistrița

La data de 31 mai 2017 expiră abonamentele de parcare tip reşedinţă pentru zona delimitată de străzile Someşului, Împăratul Traian, Dragoş Vodă şi linia CFR. Prin urmare, în conformitate cu art. 51 din Regulamentul de atribuire a locurilor de parcare din parcările de reşedinţă ale municipiului Bistriţa, aprobat prin Hotărârea nr. 31/29.03.2012 a Consiliului Local al municipiului Bistriţa, la expirarea perioadei de valabilitate a abonamentelor de parcare tip reşedinţă, acestea se vor prelungi cu încă 12 luni cu condiţia achitării tarifului aferent.

Pentru prelungirea perioadei de valabilitate, utilizatorul locului de parcare se va prezenta la casieria Direcţiei Patrimoniu din str. Gheorghe Şincai nr. 2, în vederea achitării tarifului aferent locului de parcare, respectiv tariful de bază sau tariful licitat, după caz.

În cazul în care utilizatorul locului de parcare nu achită tariful aferent locului de parcare până la data de 12 iunie 2017, plăcuţa de rezervare cu numărul de înmatriculare va fi ridicată, iar pentru remontarea plăcuţei se va achita taxa de 50 lei.

În cazul în care s-a schimbat numărul de înmatriculare al autoturismului pentru care s-a eliberat chitanţa, este necesară depunerea copiei noului certificat de înmatriculare. În cazul în care s-a schimbat numărul de telefon mobil, este necesară comunicarea numărului actual.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS